BVB: Valoarea totală a tranzacțiilor cu acțiuni realizate în primele 10 luni depășește nivelul atins în tot anul 2019
Telex » Știri 17 noiembrie 2020
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a consemnat în luna septembrie tranzacţii cu acţiuni ale companiilor listate de peste jumătate de miliard de euro, în creştere cu peste 260% atât faţă de luna august din 2020, cât şi faţă de septembrie anul trecut, când a fost publicată decizia FTSE Russell privind promovarea României, relatează Agerpres. Valoarea cumulată realizată pe segmentul de acţiuni listate la BVB a fost de 10,3 miliarde lei în perioada ianuarie - octombrie, cu 6,4% peste întreg nivelul de 9,68 miliarde lei realizat pe ansamblul anului anterior.
„Efectul imediat generat de apropierea momentului istoric prin care România a fost promovată propriu-zis la statutul de Piaţă Emergentă, începând cu 21 septembrie, a fost puternic vizibil pe Bursa de la Bucureşti. Contribuţia a două companii româneşti listate la bursă - Banca Transilvania (TLV) şi Nuclearelectrica (SNN) - a fost decisivă pentru reclasificarea întregii pieţe la un statut superior, prin includerea acestora în indicii FTSE All-Cap destinaţi Pieţelor Emergente. Tranzacţiile cu acţiunile companiilor listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au depăşit jumătate de miliard de euro în septembrie anul acesta, în creştere cu peste 260% atât faţă de luna august din 2020, cât şi faţă de septembrie anul trecut, când a fost publicată decizia FTSE Russell privind promovarea României”, se arată într-un comunicat al BVB.
Lichiditatea medie zilnică a crescut în septembrie de 3,5 ori comparativ cu valoarea din august 2020 sau din septembrie 2019 şi a depăşit 25 de milioane de euro.
„Promovarea României la statutul de Piaţă Emergentă a fost incontestabil un moment istoric, care a avut ecouri puternice nu doar în comunitatea de business sau în rândul clasei politice, ci şi în rândul românilor obişnuiţi. Sunt convins că mult mai mulţi români au auzit acum de bursă şi sperăm să-i şi vedem făcând paşi spre investiţiile în valori mobiliare. Cifrele au întărit puternic semnificaţia aparte privind promovarea României la un nou statut. În acelaşi timp, este necesar să fim foarte tranşanţi: acesta este efectul vizibil imediat, însă este esenţial să avem aşteptări realiste şi să ţinem cont de contextul intern şi internaţional în care trăim. Într-o lume în continuă schimbare, bursa se poziţionează ca un reper şi pilon esenţial de finanţare a economiei. Companiile româneşti au arătat în acest an, mai mult decât oricând, că au capacitatea şi determinarea de a a-şi adapta modelul de business, iar noi am demonstrat, prin intermediul bursei, că le putem facilita accesul la capitalul vital funcţionării chiar şi în condiţii de pandemie”, a afirmat preşedintele BVB, Radu Hanga.
La rândul său, directorul general al BVB, Adrian Tănase, a apreciat că promovarea României este un proces continuu, nu doar o etapă. „Aşa cum evidenţele o arată, piaţa de capital din România a devenit mult mai atractivă şi a fost inclusă, odată cu promovarea efectivă la statutul de Piaţă Emergentă, în indici ce au în componenţă companii cu o valoare totală de piaţă de aproximativ 50 de ori mai mare decât cele din categoria Pieţelor de Frontieră. Promovarea Romaniei este un proces continuu, nu doar o etapă. Este elementul fundamental de care investitorii români ar trebui să ţină cont. Prioritatea noastră este consolidarea acestui statut pe care l-am câştigat prin creşterea numărului de companii incluse în indicii Pieţelor Emergente. Ambiţia noastră este ca la următoarele evaluări să putem anunţa că avem mai multe companii româneşti care vor putea face parte din acest univers investiţional şi suntem în dialog cu reprezentanţii acestora pentru a implementa cele mai bune soluţii pentru ca aceste includeri să devină realitate”, a adăugat el.
Promovarea propriu-zisă a României la statutul de Piaţă Emergentă, potrivit clasificării furnizorului global de indici FTSE Russell, a avut efecte imediate pe bursa de la Bucureşti, se menţionează în comunicat. Începând cu 21 septembrie, România a devenit Piaţă Emergentă şi a fost inclusă în mai mulţi indici FTSE Russell dedicaţi pieţelor emergente, iar pe parcursul lunii septembrie piaţa de capital din România a reuşit mai mult decât o triplare a indicatorilor privind lichiditatea.
Astfel, tranzacţiile cu acţiunile companiilor listate la BVB au depăşit jumătate de miliard de euro luna trecută, ceea ce reprezintă o creştere cu peste 260% atât faţă de luna august a acestui an, cât şi faţă de septembrie anul trecut, când a fost publicată decizia FTSE Russell prin care se anunţa promovarea României. Astfel, în septembrie, valoarea de tranzacţionare pe segmentul de acţiuni a fost de 2,7 miliarde lei, echivalentul a 556 milioane euro. Spre comparaţie, în august, acelaşi indicator afişa un nivel de 747 milioane de lei sau 154 milioane euro, iar în septembrie 2019 arăta 726 milioane lei sau 153 milioane euro.
La nivelul primelor 9 luni din acest an, pe BVB au avut loc tranzacţii cu acţiuni în valoare cumulată de 9,64 miliarde lei sau 2 miliarde euro şi aproape 28% din aceste tranzacţii au fost realizate numai în luna septembrie.
Lichiditatea reflectată prin prisma valorii medii zilnice de tranzacţionare s-a cifrat luna trecută la 123 milioane lei, echivalentul a 25,3 milioane euro. Comparativ cu luna anterioară, creşterea a fost de 245%, iar faţă de septembrie 2019 avansul a fost de 255%. Pe ansamblul primelor 9 luni, valoarea medie zilnică de tranzacţionare a depăşit 51,2 milioane de lei sau 10,6 milioane de euro.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial