Avem toate motivele să studiem cu atenție comunicatul Institutului Național de Statistică (INS) publicat la 5 decembrie a.c., referitor la evoluția produsului intern brut pe trimestrul al treilea și pe nouă luni din anul curent. În afară de reconfirmarea estimărilor-semnal, respectivul comunicat detaliază dinamica resurselor și utilizărilor PIB, astfel încât, pe de-o parte, pune capăt unor dispute prin clarificarea câtorva aspecte esențiale ale vieții noastre economico-sociale, iar, pe de altă parte, oferă suportul faptic strict necesar pentru prefigurarea premiselor activității din 2018.

Desigur, orice evaluare impune luarea în considerare a unui set de criterii. Dacă ne referim, bunăoară, la indicii de volum constatăm că, la capitolul resurse, cel mai mare spor s-a înregistrat – pe 9 luni din 2017 – în domeniul agriculturii, respectiv 24,3%. Este vorba despre „contabilizarea” recoltelor-record despre care am mai avut prilejul să comentăm. Numai că pondrea agriculturii în PIB este de circa 4 procente, iar contribuția la creșterea, de ansamblu, a produsului intern brut, respectiv 7 procente, nu depășește 1,1%. Oricum, putem să vorbim despre un an agricol foarte bun, dar, cum vom vedea – în pofida unor rezultate cu adevărat remarcabile – agricultura autohtonă nu a reușit, deocamdată, să facă față integral consumului solvabil de produse agroalimentare, ceea ce a avut un impact negativ și asupra exportului net. Odată cu semnalarea acestui fapt facem legătura dintre resurse și utilizări, ceea ce readuce în atenție tema deosebit de importantă a „motoarelor“ creșterii economice.

Consumul continuă să se situeze la ritmuri superioare în ceea ce privește sporul, ca efect al binecunoscutelor măsuri de majorare a veniturilor populației. Aceasta dacă privim situația de ansamblu. Orice detaliere relevă, însă, că sub foarte multe aspecte avem de-a face cu un spor care conține multe asimetrii, atât în privința categoriilor socio-profesionale, cât și dintr-o perspectivă teritorială. Polarizarea socială continuă să se adâncească, iar decalajele dintre regiunile de dezvoltare și chiar între județele din aceleași regiuni nu se atenuează, ci, dimpotrivă, se măresc. Mai există un tip de disparități sau de structuri inadecvate care merită să facă obiectul unor analize aprofundate. Am amintit, de exemplu, de agricultură. Optimizarea activității din această ramură – incontestabil, într-un proces de creștere, de consolidare – impune schimbarea radicală a raportului dintre producția vegetală și cea animalieră. Chiar importul masiv de produse agroalimentare se explică prin subdezvoltarea zootehniei. Apoi, procesarea produselor agricole primare rămâne cu mult în urma cerințelor de consum.

Pentru că tot vorbim despre PIB, este limpede că preocuparea de a se stimula creșterea economică poate fi eficientă doar în măsura în care se utilizează instrumentele legitime ale pieței libere, prin politici corespunzătoare, în vederea extinderii volumului de activitate în sferele producției și serviciilor, în domenii care generează mai multă valoare adăugată. Semne evidente în acest sens constatăm în ritmul de creștere a sectorului informații și comunicații cu 10,5%, adică locul al doilea după agricultură. Deocamdată, contribuția acestui sector la sporul de PIB pe trei trimestre din 2017 este relativ mică, respectiv 0,6 procente, însă tendința devine tot mai clară sub impactul erei digitale.

Bineînțeles, nu putem omite, sub nicio formă, contribuția industriei la crearea de valoare adăugată. În primul rând, se cere reamintit că industria are o pondere în PIB de aproape 24%, ceea ce este de natură a așeza pe temelia faptelor și nu a emoțiilor, a impresiilor marcate de subiectivism, tema industrializării țării potrivit specificului timpului în care trăim. Ca pondere în PIB, industria românească depășește cu mult media europeană. Problemele apar numai atunci când analiza se adâncește, așa cum se petrec lucrurile și în cazul altor ramuri. Este vorba mai ales despre raporturile dintre industria extractivă și cea prelucrătoare, dintre bunurile de consum și cele de investiții, dintre subramurile cu valoare adăugată mare, medie și mică, despre numărul și ponderea IMM-urilor din sectorul industrial pe ansamblul întreprinderilor mici și mijlocii. Enumerarea ar putea continua. Important este ca politicile industriale ca, de altfel, toate politicile publice să fie orientate spre un asemenea tip de creștere economică încât să determine accelerarea proceselor de modernizare, alinierea la standardele cele mai înalte, fie și numai pe plan european. Este un obiectiv pe care numai acțiunea comună, convergentă a „actorilor” întregii economii îl poate transforma din deziderat în realitate.