Campanie de educaţie financiară, derulată de ASF, în perioada verii

Campanie de educație financiară, derulată de ASF, în perioada verii

Telex » Știri 9 iulie 2019  

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) anunţă că derulează, pe perioada verii, o campanie de educaţie financiară care presupune interacţiunea directă dintre specialiştii ASF şi consumatorii de servicii financiare non-bancare. „Rolul acestui demers este diseminarea de informaţii utilitare în mod nemijlocit către public, precum şi obţinerea unui feedback din partea consumatorilor, care să contribuie la dezvoltarea de noi proiecte educaţionale”, precizează instituţia, într-un comunicat.

La începutul acestei luni, reprezentanţii ASF au distribuit Ghidul Asigurărilor de Călătorie unui număr de aproximativ 500 de persoane în cadrul Aeroportului Internaţional Henri Coandă din Bucureşti. Publicaţia conţine o serie de informaţii utile cu privire la beneficiile şi la necesitatea încheierii unei poliţe de asigurare de călătorie, precum şi cu privire la tipurile de asigurări pe care consumatorii le au la dispoziţie. Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti. Iniţiativa ASF şi-a propus, între altele, şi să sprijine dezvoltarea segmentului asigurărilor facultative, asigurările de călătorie deţinând, la sfârşitul anului 2018, o pondere de doar 1,51% din totalul pieţei asigurărilor generale. „Ghidul Asigurărilor de Călătorie poate fi descărcat de pe site-ul ASF”, menţionează reprezentanţii Autorităţii.

În perioada următoare, ASF va derula şi alte acţiuni de educaţie financiară în rândul publicului larg.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.