Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Campionatul European de Fotbal

Campionatul European de Fotbal

Numărul 12, 14-20 iunie 2016  »  Eveniment

Alexandra Rizea

Premisa notațiilor de față nu este contestată de nimeni, nici de microbiști, nici de ne-microbiști: competiția continentală găzduită de Franța – Campionatul European de Fotbal – se înscrie în rândul evenimentelor care atrag un număr considerabil de spectatori (de ordinul sutelor de milioane), atât pe stadioane, cât și în fața televizoarelor, constituind o manifestare de vârf. Ocupă un loc central în spațiul public, eclipsând nu numai evenimente din alte domenii, ci și pe cele sportive, în ansamblul lor. Mai pe scurt, pe întreaga durată a campionatului, meciurile se vor afla pe locul întâi pe podiumul interesului public.

Sigur, aici, la noi, în România, deschiderea competiției a avut o semnificație aparte, prin meciul echipei noastre reprezentative cu cea a Franței. Rezultatul este cel cunoscut și nu ne propunem o cronică sportivă. Vom urmări cu siguranță, cum se spune, „cu sufletul la gură”, meciurile următoare ale echipei române, după cum, în cu totul alte stări emoționale, toți cei interesați de spectacolul fotbalistic vor urmări și alte partide.

Evenimente de amploarea actualului Campionat European de Fotbal oferă și un alt unghi de abordare, cel prin prisma business-ului. Este, neîndoios, o afacere de mari proporții pe extrem de multe planuri. Nu ne referim exclusiv la cei peste 2,5 milioane de cumpărători de bilete pentru un total de 32 de stadioane, ci și la numeroșii turiști din perioada de desfășurare a întrecerilor, cu variatele cheltuieli presupuse de asemenea sejururi. Este vorba despre bani mulți, pentru o gamă foarte largă de afaceri, inclusiv ceea ce vor primi echipele participante, în număr de 24, respectiv peste 300 de milioane de euro.

Ceea ce se impune a sublinia în contextul evocat vizează și oportunitățile de afaceri oferite de spectacolul fotbalistic european întreprinzătorilor autohtoni. Începând cu vânzarea de televizoare, de preferință cele mai performante în momentul de față, continuând cu terasele și grădinile de vară, barurile, restaurantele, care anticipează un număr-record de clienți și o creștere pe măsură a consumației lor, și terminând cu casele legale de pariuri, se mizează pe profituri deloc neglijabile. Multe, desigur, depind de ingeniozitatea, de spiritul comercial al întreprinzătorilor, astfel încât oportunitățile la care mă refer să fie valorificate la cote cât mai înalte, printr-un marketing performant.

Vor fi câștiguri, dar și pierderi inevitabile în asemenea situații. Mai ales randamentul celor istoviți de nesomn, dar și afectați emotiv, precum și schimbările care intervin în ierarhizarea bugetelor de timp vor influența activitățile economice și sociale în cele mai diverse domenii și cu efecte greu de cuantificat.

Ceea ce s-ar mai cere menționat este faptul că următorul Campionat European de Fotbal va avea un alt format. Meciurile dintre echipele calificate se vor desfășura în mai multe orașe, respectiv Baku, München, Roma, Sankt Petersburg, Copenhaga, Bilbao, Bruxelles, Glasgow și – ceea ce ne interesează în mod cu totul special – la București. Numai semifinalele și finala vor avea loc la Londra, capitala aleasă pentru 2020 să încununeze marea competiție.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.