Când cererea și oferta se întâlnesc: manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele, pentru toate preferințele
Numărul 4, 31 ian. - 6 feb. 2024 » Eveniment
Chiar și o sumară trecere în revistă a manifestărilor culturale desfășurate de la începutul anului și până în prezent permite identificarea unor aspecte care privesc, deopotrivă, numărul impresionant al instituțiilor organizatoare și numărul mare de participanți iubitori de concerte, spectacole, itinerare turistice, inclusiv în domeniile istoriei și artelor. Cine a citit programele acestor instituții a avut o imagine mai clară asupra potențialului de care dispune țara noastră, potențial evidențiat mai ales cu prilejul Zilei Culturii Naționale și al celei de-a 165-a aniversări a actului istoric al Unirii de la 24 ianuarie 1859.
Ne-am dat seama cu toții cât de numeroase sunt instituțiile de profil, începând cu cele naționale, continuând cu cele la nivel regional, la scara fiecărui județ, la dimensiunile municipiilor, orașelor și comunelor de pe întreg cuprinsul țării. Însumarea manifestărilor care au avut loc în aceste spații publice de mare interes cultural ne îndreptățește să apreciem tocmai existența unei infrastructuri care permite desfășurarea largă a celor mai diverse manifestări cultural-artistice.
În aceste condiții, s-au înregistrat multe momente de mare interes, între care redeschiderea Teatrului „Ion Creangă” din Piața Amzei și interesul manifestat față de spectacolul aniversar „I.L. Caragiale” și noua versiune regizorală a capodoperei lui Bertolt Brecht, „Opera de trei parale”, găzduite de Teatru Național din București, alături de concursurile de creație ale centrelor de cultură din Timișoara, Bacău, Târgu Mureș, Constanța, Craiova, de afluența deosebită consemnată la târgurile cu produse tradiționale, inclusiv în spații muzeale cum este cel al Muzeului Civilizației Populare „ASTRA” din Sibiu.
Cum mai remarcam, simultan, în mai multe zone ale țării, s-au declanșat, încă de la începutul acestui an, lucrările de investiții asigurate prin fonduri din PNRR, din bugetul de stat și, foarte important, din bugetele locale. În acest sens, consemnăm trecerea la realizarea proiectului unui nou sediu al Operei Naționale din Iași și reabilitarea bijuteriei arhitecturale reprezentate de Teatrul din Galați.
Consemnăm toate aceste date și fapte din cronica actualității remarcând diversitatea și amploarea manifestărilor muzicale, teatrale, cinematografice din sfera artelor vizuale, care, laolaltă, relevă posibilitățile sporite de satisfacere a cererii de pe piața vieții culturale a țării. În acest fel, petrecerea timpului liber în condiții plăcute și utile are șanse de a se amplifica și aprofunda sub semnul promovării celor mai înalte valori naționale și universale.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial