Evenimente recente au readus în prim-plan fapte și date dintre cele mai concludente privind bilanțul deceniului de când România a devenit stat membru al Uniunii Europene. Acest bilanț a coincis și coincide cu momente – nu ezit să le numesc – cruciale din existența Uniunii Europene însăși. După șocul Brexit, o undă de optimism a fost oferită de rezultatele alegerilor prezidențiale din Franța. Cu toate acestea, euroscepticismul are mult prea numeroși adepți pentru a considera că pericolele care pândesc Uniunea Europeană au trecut ori s-au diminuat semnificativ.

Bineînțeles, dimensiunile unui simplu comentariu nu permit analize exhaustive. Dacă ne rezumăm la anumite zone de interes, atunci cred că merită să abordăm câteva aspecte referitoare la o temă strâns legată de profesia contabilă, și anume la capitalul financiar. Este o temă pe care prim-viceguvernatorul BNR, prof. univ. dr. Florin Georgescu, a tratat-o pe larg, recent, într-o expunere la Institutul Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu”.

Tema se încadrează organic în ansamblul evoluțiilor economiei românești, iar comparațiile cu alte state membre ale Uniunii Europene, mai ales din zona noastră geografică, ne oferă deschiderea necesară pentru a înțelege mai bine ce am fost, ce suntem și încotro ne îndreptăm. Astfel, nu putem omite faptul că Cehia, Polonia și Ungaria au început procedurile directe de aderare la Uniunea Europeană în 1991, beneficiind mult mai devreme de avantajele respectivului proces. România și Bulgaria, cum se știe, au trecut la negocierile de aderare după aproape un deceniu. Efectele decalajului se prelungesc în timp. Cu toate acestea, la finele anului 2016 România a avut un PIB pe locuitor la Paritatea Puterii de Cumpărare Standard (PPS) de 2,6 ori mai mare decât în 2003, în timp ce Cehia și Polonia – cu baze de plecare mult mai ridicate – au înregistrat la acest indicator creșteri de 1,6 și, respectiv, 1,9 ori.

Profesorul Florin Georgescu a apreciat că performanța României putea fi mai ridicată dacă „în perioada 2005-2008, politicile fiscale și ale veniturilor nu ar fi fost puternic prociclice, generând o corecție substanțială în 2009-2010, iar capitalul străin s-ar fi orientat mai accentuat în economia reală, iar în cadrul acesteia către firmele producătoare de valoare adăugată brută mai înaltă”. Un interes aparte îl constituie analiza fluxurilor externe de capital bancar tot în intervalul evocat înainte. În anul 2008, pasivele externe ale băncilor s-au situat la 26 miliarde de euro, ceea ce a marcat o majorare de 13 ori față de anul 2003.

După Acordul de la Viena care a vizat, după cum este cunoscut, perioada 2009-2011, resursele externe ale băncilor s-au înjumătățit, ajungând, în decembrie 2016, la numai 11 miliarde de euro. A fost nivelul din 2006. Retragerea într-o asemenea proporție a resurselor străine din bănci, după 2008, a fost compensată de creșterea substanțială a economisirii interne, care a atins 61 miliarde de euro, ceea ce reprezintă un spor de 60% în luna decembrie 2016 față de sfârșitul anului 2008.

Pe ansamblul economiei, există diferențe sensibile între fluxurile de capital străin în diferite perioade. Așa, de exemplu, aceste fluxuri au fost atrase de ratele ridicate ale dobânzilor din România, respectiv în intervalul 2005-2008 de diferențialul mediu de dobândă pe termen lung în favoarea investitorilor străini de 3,3 puncte procentuale, în intervalul 2009-2011, de diferențialul mediu de dobândă pe termen lung de 4,2 puncte procentuale, în intervalul 2012-2016, de diferențialul mediu de dobândă pe termen lung de 2,5 puncte procentuale.

Pe baza resurselor externe, băncile au sporit masiv creditarea începând cu anul 2004. De pildă, în 2008, creditele acordate persoanelor fizice și juridice au crescut de circa 7 ori față de 2004, atingând 47 miliarde de euro. În prezent, împrumuturile totale se situează la aproximativ același nivel, 49 miliarde de euro. Între timp, a intervenit o schimbare benefică a structurii creditării în favoarea împrumuturilor în lei, care au devenit preponderente, respectiv 57% în 2016, față de 37% în 2010.

Întrucât tema este mult mai cuprinzătoare, chiar dacă ne limităm la elementele prezentate până acum, rezultă că rămân în atenție multe aspecte care privesc raportul dintre fluxurile de capital străin și posibilitățile de creditare a economiei reale, creditare care s-a localizat preponderent la IMM-uri, îndeosebi la microîntreprinderi, dar care nu acoperă în măsură suficientă necesitățile lor de finanțare.

Ca o concluzie preliminară la toate aceste date, se poate afirma că o evaluare corectă a temei supuse cititorilor, în numărul de față, nu este posibilă decât prin luarea în considerare, cu toată seriozitatea, a datelor certe a căror valoare este binecunoscută de profesioniștii contabili, date care sunt absolut necesare nu numai pentru conturarea unui bilanț veridic, ci și pentru identificarea perspectivelor, fie și numai pe termen scurt și mediu.