„Clientul apreciază, la profesionistul contabil, abordările integrate, calitatea consultanței, de la idee până la implementarea proiectelor”
Cariere. Drumul spre performanță
Interviu cu Marilena Chelu, expert contabil, membru al Filialei CECCAR Satu Mare: „Unul dintre momentele care mi-au marcat cariera a fost acela în care m-am alăturat domeniului financiar-bancar. Borna de început de carieră a reprezentat-o intrarea în echipa Băncii Comerciale Române – Sucursala județeană Satu Mare. În această instituție m-am format atât profesional, cât și personal, am ocupat mai multe funcții, începând cu aceea de șef al Serviciului Credite, până la director de sucursală județeană.”
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc