Câștigul salarial mediu brut în decembrie 2020 – 5.906 lei, iar cel net – 3.620 lei
Telex » Știri
11 februarie 2021
În luna decembrie 2020, câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.906 lei, cu 341 lei (+6,1%) mai mare decât în luna noiembrie 2020, a anunţat astăzi Institutul Naţional de Statistică (INS). Câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.620 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 209 lei (+6,1%). Comparativ cu decembrie 2019, câştigul salarial mediu nominal net s-a majorat cu 8,4%
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (8.350 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1685 lei).
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale