Câștigul salarial mediu brut pe economie, 2693 lei în luna februarie
Telex » Știri
6 aprilie 2016
În luna februarie 2016, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2693 lei, cu 0,2% mai mare decât în luna ianuarie 2016, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1950 lei, în uşoară creştere faţă de luna precedentă cu 7 lei (0,4%). Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (5148 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1154 lei). Comparativ cu luna februarie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 12,7%. (Al.R.)
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale