Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Câștigul salarial mediu nominal net, 2.076 lei în luna august

Câștigul salarial mediu nominal net, 2.076 lei în luna august

Numărul 28, 11-17 octombrie 2016  »  Breviar statistic

În august 2016, câștigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.874 lei, cu un leu mai mic decât în luna anterioară. Câștigul salarial mediu nominal net a fost de 2.076 lei, în scădere față de luna precedentă cu 2 lei (-0,1%), potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activități de servicii în tehnologia informației (inclusiv activități de servicii informatice) (5.464 lei), iar cele mai mici, în hoteluri și restaurante (1.261 lei). Comparativ cu luna august a anului precedent, câștigul salarial mediu nominal net a crescut cu 14,5%.

În luna august 2016, în majoritatea activităților din sectorul economic, nivelul câștigului salarial mediu net a fost mai mic față de luna iulie 2016. Scăderile au fost determinate de acordarea în luna anterioară de premii ocazionale (inclusiv premii trimestriale, anuale, de vacanță ori pentru performanțe deosebite), drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și din alte fonduri. De asemenea, diminuările câștigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producție ori încasările mai mici (în funcție de contracte ori ca urmare a concediilor de odihnă, când nu se acordă tichete de masă și alte drepturi salariale), precum și de angajările de personal cu câștiguri salariale mici din unele activități economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat astfel: cu 9,8% în depozitare și activități auxiliare pentru transport; între 7 și 9,5% în activități de asigurări, reasigurări și ale fondurilor de pensii (cu excepția celor din sistemul public de asigurări sociale), fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor; între 2,5 și 4,5% în tăbăcirea și finisarea pieilor, fabricarea articolelor de voiaj și marochinărie, harnașamentelor și încălțămintei, prepararea și vopsirea blănurilor, intermedieri financiare (cu excepția activităților de asigurări și ale fondurilor de pensii), alte activități industriale n.c.a., fabricarea produselor textile, producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat, hoteluri și restaurante.

Creșterile câștigului salarial mediu net față de luna precedentă au fost determinate de acordarea de prime ocazionale (inclusiv premii trimestriale, anuale, de vacanță ori pentru performanțe deosebite), drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și alte fonduri (inclusiv tichete de masă sau tichete cadou), dar și de realizările de producție ori încasările mai mari (în funcție de contracte). Cele mai semnificative creșteri s-au consemnat astfel: cu 19,3% în extracția minereurilor metalifere, respectiv cu 16,4% în extracția cărbunelui superior și inferior; între 3 și 8,5% în tranzacții imobiliare, extracția petrolului brut și a gazelor naturale, industria metalurgică; între 1,5 și 2,5% în transporturi aeriene, telecomunicații, activități de editare.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creșteri ale câștigului salarial mediu net față de luna precedentă în sănătate și asistență socială (+5,3%), administrație publică (+3,1%), respectiv în învățământ (+2,8%), ca urmare a aplicării prevederilor legale pentru personalul plătit din fonduri publice.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.