Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Câștigul salarial mediu nominal net, 2.376 lei în septembrie

Câștigul salarial mediu nominal net, 2.376 lei în septembrie

Numărul 43, 14-20 nov. 2017  »  Breviar statistic

În luna septembrie 2017, câștigul salarial mediu nominal brut a fost de 3.305 lei, cu 0,5% mai mare decât în luna august 2017, arată datele Institutului Național de Statistică (INS). Câștigul salarial mediu nominal net a fost de 2.376 lei, în creștere față de luna precedentă cu 12 lei (+0,5%). Valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activități de servicii în tehnologia informației (inclusiv activități de servicii informatice) (6.022 lei), iar cele mai mici, în hoteluri și restaurante (1.399 lei).

Potrivit INS, comparativ cu luna septembrie a anului precedent, în a noua lună a acestui an câștigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,5%.

În septembrie 2017, în majoritatea activităților din sectorul economic, nivelul câștigului salarial mediu net a fost mai mare față de luna august 2017. Creșterile câștigului salarial mediu net față de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, pentru performanțe deosebite sau pentru Ziua petrolistului), drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și din alte fonduri, precum și realizărilor de producții ori încasărilor mai mari (în funcție de contracte).

Cele mai semnificative creșteri ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat astfel: cu 15,8% în extracția petrolului brut și a gazelor naturale, respectiv cu 6,7% în activități de servicii anexe extracției; între 3,5% și 4,5% în fabricarea produselor textile, tăbăcirea și finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj și marochinărie, harnașamentelor și încălțămintei; prepararea și vopsirea blănurilor), fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice.

Scăderile câștigului salarial mediu net față de luna precedentă au fost determinate de acordarea de prime ocazionale, drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și alte fonduri (inclusiv tichete de masă și tichete cadou). De asemenea, diminuările câștigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producție ori încasările mai mici (în funcție de contracte), precum și de angajările de personal cu câștiguri salariale mici din unele activități economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câștigului salarial mediu net s-au consemnat după cum urmează: cu 8,4% în extracția cărbunelui superior și inferior; între 2% și 5% în industria metalurgică, fabricarea băuturilor, tipărirea și reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, silvicultură și exploatare forestieră (inclusiv pescuit și acvacultură), transporturi aeriene, intermedieri financiare (cu excepția activităților de asigurări și ale fondurilor de pensii), fabricarea produselor din tutun.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creșteri ale câștigului salarial mediu net față de luna precedentă în învățământ (+3,6%), ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice. Câștigul salarial mediu net a scăzut ușor comparativ cu luna precedentă în administrația publică (cu 0,5%), respectiv în sănătate și asistență socială (cu 1 leu).




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.