Cătălin Drulă: Ministerul Transporturilor are în vedere schimbarea modalității de plată a taxelor de circulație a autovehiculelor pe drumurile publice
Telex » Știri 25 iunie 2021
Ministerul Transporturilor are în vedere schimbarea modalității de plată a taxelor pentru circulația autovehiculelor pe drumurile publice, a declarat, la Iași, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, citat de Agerpres. Potrivit acestuia, mașinile de mare tonaj ar urma să plătească taxa de drum în funcție de numărul de kilometri parcurși, nu pentru anumite perioade de timp, România aliniindu-se astfel la practica europeană în domeniu.
„Nu mă gândesc doar eu, se gândește toată Europa. Este chiar în discuție acum un regulament european, este o obligație a României în PNRR tocmai cumva în contrapartidă oarecum cu construcția de autostrăzi și faptul că am cerut atâția bani pentru infrastructură, ceea ce este atipic pentru celelalte state membre. E vorba despre introducerea taxării traficului greu, a vehiculelor de peste 7,5 tone nu pe timp, ca în prezent, se cumpără o vignetă care este pentru o zi, o săptămână, o lună, un an, ci pe distanță parcursă, ceea ce se întâmplă deja în Bulgaria, în Ungaria, în total în 23 din 27 state membre. Numai patru state mai sunt pe vinietă ca noi. Transportatorii care au și operațiuni internaționale sunt complet familiarizați cu acest sistem. Imediat după ce ies peste granițele României, fie în Ungaria, fie în Austria, Germania, Bulgaria, folosesc acest sistem. Evident, va fi o discuție asupra nivelului taxei, cât costă per kilometru și pe tip de vehicul pe care o vom face în consultare. Nu o vom introduce imediat. În PNRR orizontul este 2023. Deci este o aliniere la sistemul european de taxare pentru traficul greu. Vinieta rămâne la fel ca în Austria, spre exemplu pentru vehiculele mici”, a afirmat Cătălin Drulă, într-o conferință de presă.
Referindu-se la eliminarea taxei de acces pe podurile peste Dunăre, ministrul Transporturilor a declarat că în acest moment o astfel de măsură nu este oportună. „Aceste taxe care se plătesc la podurile dunărene s-a spus despre ele că ar fi cumva o dublă taxare. Același principiu se aplică în foarte multe țări europene. De exemplu, în Austria se plătește vinietă, noi spunem rovinietă în România, și la trecerile din anumite tuneluri care sunt pe autostrăzile lor se mai plătește încă o taxă. Pot să vă spun că sumele colectate anual sunt semnificative și eliminarea taxei ar văduvi bugetul Companiei de Drumuri de aceste sume. Pot să vă spun că am cerut amortizat pe cinci ani investițiile în autostrada A2 București-Constanța pentru a o ține funcțională, și ele se apropie de încasările taxei. Din acei bani încasați efectiv se întreține acea autostradă. Majoritatea călătoriilor care trec prin Fetești sunt București-Constanța sau Constanța-București. Nu sunt destinații majore. Deci, în acest moment, în condițiile în care avem un buget dificil, știm cu toții că avem o criză economică de la pandemie, am avut anul trecut, a fost un buget creat, ca în multe alte țări europene, nu e România un caz special cu deficit, nu cred că este oportun acum, și asta a fost și discuția pe care am avut-o în coaliție, eliminarea unei surse de venit care se regăsește în drumuri reparate, că nu ia nimeni banii să fugă cu ei”, a argumentat ministrul Transporturilor.
Cătălin Drulă a precizat că sumele încasate din plata taxei de utilizare a podului de la Fetești se ridică la 120 de milioane de lei anual, în timp ce la Giurgeni – Vadu Oii se încasează aproximativ 50 de milioane de lei pe an.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial