Buletinul de știri ETAF – 13 ianuarie 2020
La 18 decembrie 2019, în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg, membrii Parlamentului European au adoptat o rezoluție referitoare la „echitatea fiscală într-o economie digitalizată și globalizată” și au pledat pentru o abordare comună a UE care să permită o reformă fiscală internațională la nivelul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial