Două facilități de cofinanțare de la BEI pentru investiții de mediu și creștere economică cu finanțare europeană
Guvernul a aprobat două proiecte de lege privind aprobarea contractelor-cadru de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții (BEI), prin care instituția financiară europeană acordă țării noastre, pentru perioada de programare financiară 2014-2020, două facilități de cofinanțare UE în valoare totală de 660 de milioane de euro în vederea acoperirii parțiale a contribuției bugetului de stat la realizarea unor obiective de investiții de mediu și creștere economică.
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile