Rezultatele căutării în articole după titlu și conținut

Un Parlament nou – șansa unui „nou început”

Comentariul ediției

La ora apariției numărului de față al publicației noastre se cunosc rezultatele oficiale aproape complete ale alegerilor parlamentare din 11 decembrie a.c. Astfel, se configurează, în primul rând, structura politică a actualului Parlament al României. Programele electorale au oferit, la rândul lor, o anumită perspectivă a obiectivelor Legislativului pentru mandatul constituțional de patru ani. Similitudinea unor „ținte”, centrate mai ales pe posibile efecte sociale, îndreptățește, în mare măsură, predicțiile referitoare la agenda noului Parlament.

Nr. 37, 13-19 decembrie 2016


În 2016, ponderea gospodăriilor cu acces la internet a fost de 65%

Conectarea la era digitală

Potrivit rezultatelor anchetei privind accesul populației la tehnologia informațiilor și comunicațiilor în gospodării realizate de Institutul Național de Statistică (INS), în anul 2016, aproape două din trei gospodării din România (65%) au acces la rețeaua de internet de acasă, 65,4% dintre acestea fiind localizate în mediul urban. Față de anul 2015, ponderea gospodăriilor cu acces la internet a crescut cu 4 puncte procentuale.

Nr. 37, 13-19 decembrie 2016


„Dacă ar fi să dau timpul înapoi, aș alege tot profesia de contabil”

Cariere. Drumul spre performanță

Interviu cu ec. Cornel Nicolescu, președintele Filialei CECCAR Călărași: „Primele legături cu profesia contabilă le-am avut la începutul anilor '90. Îmi aduc aminte că la societatea comercială unde lucram își desfășura activitatea un contabil aflat aproape de vârsta pensionării. La un moment dat, m-a întrebat: „N-ai vrea să devii contabil? Dacă vrei, vino și stai lângă mine pentru că meseria «se fură»”.

Nr. 37, 13-19 decembrie 2016


Documentul final România competitivă poate fi accesat pe site-ul MECRMA

Direct de la sursă

Documentul final România competitivă – un proiect pentru o dezvoltare economică sustenabilă 2016-2020, care integrează comentariile și observațiile primite în urma sesiunilor consultative, poate fi accesat pe site-ul Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA), la adresa http://www.economie.gov.ro/romania-competitiva, informează instituția.

Nr. 37, 13-19 decembrie 2016


MCSI a lansat Ghidul Smart City pentru România

Direct de la sursă

Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională (MCSI) a lansat, la Alba Iulia, Ghidul Smart City pentru România, un instrument de evaluare a comunităților și un compendiu de bune practici internaționale, soluții și tehnologii inteligente care, aplicate la nivel local și regional, pot transforma comunitățile în orașe inteligente, cu acces liber la produse și servicii de calitate, cu sisteme de sănătate și educație moderne și cu administrații publice transparente, care să guverneze împreună cu cetățeanul.

Nr. 37, 13-19 decembrie 2016


Comisia Europeană a lansat Coaliția pentru competențe și locuri de muncă în sectorul digital

Conectarea la era digitală

Comisia Europeană (CE), împreună cu statele membre, cu societăți, cu parteneri sociali, cu ONG-uri și cu furnizori de servicii educaționale, a lansat Coaliția pentru competențe și locuri de muncă în sectorul digital, pentru a contribui la satisfacerea cererii mari de competențe digitale în Europa, competențe care sunt esențiale azi pe piața muncii și în societate.

Nr. 37, 13-19 decembrie 2016


La cumpăna anilor

Revista presei economice

Toate publicațiile cu profil economic, precum și presa generalistă consacră ample spații bilanțului pe anul în curs și predicțiilor pentru 2017. Astfel, ziarul Bursa din 9 decembrie a.c. include mai multe interviuri care sintetizează, pe baza datelor existente, punctele de vedere ale unor cunoscuți analiști și exponenți ai economiei reale din care rezultă că, în pofida unor rezultate bune în 2016, conjuncturile interne și internaționale sporesc incertitudinile, ceea ce nu anunță un start suficient de bun pentru anul viitor.

Nr. 37, 13-19 decembrie 2016


Ca efect al adoptării Legii nr. 97/2014, media anuală a SRL-D înființate s-a dublat de la 4.242 la 8.732

Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) precizează că adoptarea Legii nr. 97/2014, prin care s-a extins aria beneficiarilor facilităților acordate de OUG nr. 6/2011 pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri la toți întreprinzătorii debutanți, indiferent de vârstă, a avut ca efect „creșterea exponențială a numărului de SRL-D în perioada 11 iulie 2014 – 6 decembrie 2016, dublându-se media anuală de SRL-D înființate”.

Nr. 37, 13-19 decembrie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.