Contracția investițiilor publice provoacă îngrijorări legitime
Realitățile economico-sociale autohtone reconfirmă mereu rolul decisiv al investițiilor publice, inclusiv în evoluția sectorului privat. Și aceasta în pofida declarațiilor „de principiu” potrivit cărora „statul ar trebui să se retragă tot mai mult din economie”. În acest sens, un punct de vedere interesant a fost emis de cunoscutul economist Ionel Blănculescu, în prezent senior adviser pentru România și Turcia în structura companiei Global Resources Partnership.
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru