Modelul formularului 711 – „Declarație de regularizare pentru cheltuielile cu educația timpurie”, publicat în Monitorul Oficial
În Monitorul Oficial nr. 429 din 23 aprilie 2021 a fost publicat Ordinul nr. 653/2021 al
În Monitorul Oficial nr. 429 din 23 aprilie 2021 a fost publicat Ordinul nr. 653/2021 al
Agenția Națională de Administrare Fiscală (
Agenția Națională de Administrare Fiscală (
În Monitorul Oficial nr. 423 din 21 aprilie 2021 a fost publicată OUG nr. 30/2021 privind unele măsuri fiscale, prin care se instituie o procedură de aplicare a prevederilor referitoare la scăderea din impozitul pe salarii reținut de contribuabil pentru angajați, din taxa pe valoarea adăugată ...
Agenția Națională de Administrare Fiscală (
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) reamintește beneficiarilor Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020) și solicitanților de fonduri europene nerambursabile că aplicarea ștampilei ca modalitate de autentificare a documentelor și înscrisurilor ...
Ministerul Finanțelor (MF) a elaborat un proiect de OUG privind unele măsuri fiscale, în vederea instituirii unei proceduri de aplicare a prevederilor referitoare la scăderea din impozitul pe salarii reținut de contribuabil pentru angajați, din taxa pe valoarea adăugată datorată sau din accizele ...
Ministerul Finanțelor (MF) anunță lansarea platformei online de tip „monitoring tool”, prin intermediul căreia operatorii economici pot transmite toate documentele necesare accesării unui ajutor de stat în baza H.G. nr.807/2014 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv ...
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice