ANAF rambursează TVA în valoare de peste 735 milioane lei, în august
Agenția Națională de Administrare Fiscală (
Agenția Națională de Administrare Fiscală (
Declarația 394 urmează să se depună la organul fiscal competent până în data de 30 inclusiv a lunii urmãtoare încheierii perioadei de raportare declarate pentru depunerea decontului, în loc de data de 25 a lunii cum era prevăzut până acum.
Compania Oilfield Exploration Business Solutions SA, Complexul Energetic Hunedoara SA și societatea European Food SA înregistrau, la data de 30 iunie 2016, cele mai mari datorii restante la bugetele de stat, potrivit datelor publicate de
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) și Agenția Națională de Administrare Fiscală (
Ministerul Fondurilor Europene (MFE) anunță deschiderea unei linii de finanțare pentru investiții în creșterea gradului de siguranță a traficului, în fluidizarea traficului la punctele de frontieră, respectiv în reducerea impactului asupra mediului, bugetul alocat fiind de 106,5 milioane de euro.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (
Agenția Națională de Administrare Fiscală (
Declarațiile referitoare la TVA, 394 și 088, intră în vigoare în formă modificată începând cu data de 1 iulie 2016, prima mai explicită, iar a doua simplificată, a anunțat astăzi președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane