Rezultatele căutării în articole după titlu și conținut

Forţa de convingere a argumentului

Forța de convingere a argumentului

Lucrările Congresului al XXI-lea al Profesiei Contabile din România

Se poate considera, cu deplin temei, că lucrările Congresului al XXI-lea al Profesiei Contabile se prelungesc, în timp, prilejuind o permanentă raportare la ceea ce se întreprinde în prezent, la nivel individual, de firmă, cât și în structurile centrale și teritoriale ale CECCAR, respectiv analize, dezbateri, schimburi de opinii dintre cele mai fructuoase.

Nr. 29, 18-24 octombrie 2016


Experiențele ne învață, faptele ne inspiră, obiectivele ne motivează și ne unesc

Experiențele ne învață, faptele ne inspiră, obiectivele ne motivează și ne unesc

Cariere. Drumul spre performanță

Interviu cu ec. Mariana Somnea, președintele Filialei CECCAR Gorj: „Parcursul meu profesional a fost tot timpul legat de științele exacte, în rândul cărora includ, fără rezerve, contabilitatea. În anul 1978 am absolvit Liceul de Informatică din Cluj-Napoca. Așa cum era programa școlară pe atunci, se studiau și materii legate de organizarea, conducerea și contabilitatea unităților economice.”

Nr. 28, 11-17 octombrie 2016


Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (XXII)

Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (XXII)

2016 - 95 de ani de existență a CECCAR

Retrospectiva noastră a ajuns la anul 2006. Deceniul care ne desparte de acel an include date și fapte care sunt mai proaspete în memoria individuală și colectivă, astfel încât principalele evenimente din istoria recentă a CECCAR vor fi sintetizate pe baza informațiilor cuprinse în broșura editată cu prilejul împlinirii a 95 de ani de existență a CECCAR și desfășurării lucrărilor celui de-al XXI-lea Congres al Profesiei Contabile.

Nr. 28, 11-17 octombrie 2016


Sezonul estival, la vremea bilanțului

Eveniment

Cu toate că nu există o dată fixă pentru încheierea sezonului estival (multe depind de condițiile meteorologice, de cât de mult se prelungește vara, inclusiv sub influența schimbărilor de climă), la mijlocul lunii septembrie, tour-operatorii și hotelierii fac un prim bilanț estimativ. Pentru 2016, cifrele avansate de specialiști depun mărturie că recent încheiatul, oficial, sezon estival a fost, după unii, „cel mai bun din ultimul deceniu”, iar după alții, „cel mai bun din ultimii șase ani”.

Nr. 25, 20-26 septembrie 2016


Pe primul loc în topul libertății economice se află Hong Kong

Lumea în care trăim

Institutul Fraser a publicat raportul anual intitulat Economic Freedom of the World. Pe primul loc la capitolul libertății economice se situează Hong Kong. Urmează Singapore și Noua Zeelandă. Hong Kong a înregistrat o creștere economică de 1,7% în trimestrul al doilea al acestui an, în condițiile în care a consemnat progrese în materie de reglementări în sensul eliminării unor bariere din calea investitorilor.

Nr. 25, 20-26 septembrie 2016


Inovarea în IMM-uri: percepții, realități, perspective

Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

După cum am mai informat, în Carta Albă a IMM-urilor, ediția 2016, elaborată sub egida Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), sunt abordate, coerent și sistematic, percepțiile unui eșantion reprezentativ de întreprinzători privind principalele ...

Nr. 24, 13-19 septembrie 2016


Creditele neperformante, o provocare sistemică pentru băncile europene

Lumea în care trăim

Organismele europene de reglementare din sectorul financiar au tras un semnal de alarmă asupra creditelor neperformante care afectează bilanțurile băncilor din regiune, transmite Bloomberg, preluat de Agerpres. Într-un raport cu privire la riscurile financiare publicat recent, agențiile europene care stabilesc normele și standardele tehnice pentru bănci, companii de asigurări și piețe financiare au cerut un efort comun pentru soluționarea problemei creditelor neperformante.

Nr. 24, 13-19 septembrie 2016


Avanpremieră la dezbateri menite să îmbogățească teoria și să eficientizeze practica profesiei contabile

În pregătirea celui de-al XXI-lea Congres al profesiei contabile

În numerele precedente am informat pe larg cititorii în legătură cu programul și modul de desfășurare a dezbaterilor de la apropiatul Congres al Profesiei Contabile. Dat fiind stadiul avansat al pregătirilor, care implică și concretizarea temelor care vor fi examinate la importantul forum, includem în ediția de față opiniile și precizările moderatorilor la două dintre sesiunile programate, urmând ca în ediția viitoare să ne referim și la celelalte sesiuni.

Nr. 24, 13-19 septembrie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.