Într-un articol referitor la execuţia bugetelor locale se afirma că „există persoane pentru care banul public nu are nicio valoare, ei fiind interesaţi numai de cheltuirea lui în propriul interes”. În afara dezacordului gramatical trebuie subliniat că, pe fond, avem de-a face – în acest caz – cu o fractură logică. Dacă „banul public” n-ar avea „nicio valoare” pentru respectivii, atunci nu ar exista nici „interesul propriu” de a-l „acumula”. Tocmai pentru că „banul public” are „valoare” – deseori fiind vorba despre cheltuirea unor sume considerabile – unii dintre cei care îl gestionează comit grave ilegalităţi care aduc uriaşe prejudicii interesului public. În ceea ce priveşte derapajul gramatical, sesizăm, din nou, dezacordul dintre „persoane” şi „ei”. Se cuvenea să se spună „ele” şi, în consecinţă, „interesate”. Oricum, stilistic, în frază se putea evita folosirea simultană a termenilor „interesaţi” şi „interese”.

În alte cazuri, când se recurge la substantive colective precum „comunitate locală”, „tineret”, „populaţie”, „public”, în frazele respective găsim în continuare din belşug cuvinte precum „ei”, „ele”, „aceştia”, „acestea” etc., aşa cum o atestă, între multe alte exemple, următoarea formulare: „Controlorii au constatat că neregulile comise de întreaga grupare infracţională au relevat că ei profitau de consumatorii neavizaţi”. Evident, acel „ei” nu se acordă în fraza citată cu „gruparea infracţională”, după cum acel „neavizaţi” în cazul unor „consumatori” sună cam ciudat. Oare, dacă ar fi fost „avizaţi”, mai putea „gruparea” cu pricina… „să profite” de ei?

Tot în legătură cu necesitatea respectării proprietăţii termenilor în anumite contexte, atrag atenţia şi erori de genul celor pe care le semnalăm în continuare. Astfel, tot într-o analiză economico-socială, se menţiona: „Afacerea a plecat cu un handicap major provocat de numeroase dezavantaje care i-au pus în dificultate pe principalii protagonişti”. Ce înseamnă „handicap” în spiritul frazei pe care o analizăm? Nimic altceva decât existenţa unor „dezavantaje”. Apoi, „dezavantajele” reprezintă, ele însele, o certă „dificultate”. De altfel, chiar „handicapul” este definit în dicţionare cu sinonime precum „dezavantaj” şi „dificultate”. În privinţa sintagmei „protagonişti principali”, pleonasmul se vede de la distanţă. „Protagonist” înseamnă exact o persoană care, într-o afacere sau în oricare altă acţiune, are un rol „principal”.

În sfârşit, constatăm creşterea numărului de alte erori care – la rândul lor – încalcă reguli lingvistice de bază. Ne referim, mai ales, la aprecieri care sună astfel: „Ignorarea impactului măsurii propuse va avea drept consecinţă afectarea intereselor unui număr mare de angajaţi şi angajatori”. Când vorbim despre „impact”, nu facem altceva decât să indicăm „consecinţe” din categoria cărora face parte şi… „afectarea”, adică tot un „efect”, o „influenţă” sau alte asemenea „urmări”. Deci, atunci când ne exprimăm, în scris sau verbal, se cuvine să ţinem seama de toate „consecinţele”, de seria relativ lungă a sinonimelor care desemnează raporturile dintre cauze şi efecte. Bineînţeles, este nevoie de oarecare efort de concentrare. Merită. Şi, în plus, nu doare. (T.B.)

(Copyright foto: elnavegante / 123RF Stock Photo)