CBRE: Piața imobiliară din România a avansat cu 36% ca volum de investiții, în 2022
Numărul 6, 15-21 feb. 2023 » Analize și sinteze
Piața imobiliară din România a înregistrat, în 2022, investiții de peste 1,25 miliarde de euro, în creștere cu 36% față de volumul înregistrat în anul precedent, arată cel mai nou raport al unei companii de investiții imobiliare, citat de Agerpres. Astfel, potrivit CBRE - "Market Outlook 2023", trei tendințe principale vor modela piața de profil în 2023: impredictibilitatea prețurilor pentru cea mai mare parte a anului, furnizarea limitată de produse noi, respectiv numărul de cumpărători relevanți care să fie mai mare decât se crede.
Conform datelor centralizate de compania de consultanță, în cursul anului trecut, investitorii români au fost cei care au contribuit considerabil la creșterea volumului de investiții din România. Astfel, cu 16 tranzacții cu o valoare medie de 38,7 milioane euro, dar și cu cea mai mare contribuție la volumul investițiilor în 2022, jucătorii locali au reușit să dezvolte plasamentele din piață.
Pe locurile următoare, la distanță considerabilă, s-au aflat activele sud-africane, cu o pondere de 15%, cele austriece (10%), iar cu acțiuni sub 10% au fost investitorii din Belgia, Marea Britanie, Ungaria și Malta, care au cumulat un sfert din valoarea totală înregistrată anul trecut.
Cel mai dinamic sector din punct de vedere al investițiilor atrase a fost cel al birourilor, care a înregistrat și un record.
În 2022, segmentul de birouri a atras 62% din totalul investițiilor, urmat de retail (24%) și de industrial (7%). Totodată, hotelurile și activele din alte sectoare au reușit să atragă, împreună, 7% din suma totală investită.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial