CBRE: Stocul de spații de retail modern din România va depăși 4,5 milioane de metri pătrați în 2024

CBRE: Stocul de spații de retail modern din România va depăși 4,5 milioane de metri pătrați în 2024

Numărul 15, 17-23 apr. 2024  »  Analize și sinteze

Stocul de spații de retail modern va depăși în acest an 4,5 milioane de metri pătrați, stabilind un nou record pentru țara noastră, potrivit unui comunicat de presă al CBRE România, citat de Agerpres. Mai mult de 185.000 de metri pătrați sunt preconizați a se adăuga stocului existent pe parcursul anului curent dacă se iau în considerare doar proiectele aflate deja în construcție, potrivit raportului special Romania Retail Destinations 2024, lansat de dezvoltatorul imobiliar. Cele mai mari ponderi ale livrărilor sunt concentrate în București sau în proximitatea acestuia, urmat de Iași, Cluj, Brașov și Timișoara.

Formatul specializat (parc de retail) este cel preferat de dezvoltatori, lucru care se observă cu ușurință atât în viitoarele dezvoltări, reprezentând 95% din totalul formatelor planificate, cât și la nivelul proiectelor aflate deja în construcție la nivel național, în care este formatul predominant ce urmează a fi livrat. Pitești este orașul care va beneficia de cel mai mare proiect aflat în construcție și care este programat să fie lansat pe piață în această lună, respectiv Argeș Mall, un concept de 52.100 mp GLA (gross leasable area) dezvoltat de Prime Kapital.

Compania menționează că România își susține poziția de piață atractivă pentru retailerii internaționali dispunând de avantaje relevante pentru aceștia, cum ar fi: o putere de cumpărare în creștere, un ritm susținut de consum în sectorul de retail, un apetit constant pentru branduri noi, forță de muncă educată și o rată de neocupare a spațiilor existente foarte scăzută (sub 3% în medie).

Potrivit sursei citate, comerțul online înregistrează la rândul lui o creștere anuală constantă, volumul prognozat pentru 2023 fiind de 7 miliarde de euro - ceea ce înseamnă o majorare de 11% de la an la an. În ciuda acestui aspect, segmentul e-commerce se confruntă cu propriile provocări cauzate de faptul că unul dintre criteriile importante care îi ghidează pe cumpărătorii afectați de fluctuațiile de preț este prudența.

Companiile continuă să își concentreze activitatea pe centre comerciale sau parcuri de retail, vizând deschiderea mai multor magazine, iar românii își mențin apetitul ridicat pentru fashion, chiar și în ciuda provocărilor economice, ceea ce plasează țara noastră pe lista retailerilor care urmăresc să își extindă afacerile la nivel regional. 9 companii noi, în principal din sectoarele de fashion și food & beverage, au ales să intre pe piața românească în 2023, 5 dintre acestea inaugurându-și primele unități în cursul anului trecut. Alte patru și-au anunțat intenția de a deschide un magazin sau și-au asigurat un spațiu de retail și se pregătesc de lansarea afacerii.

În ceea ce privește stocul total de retail existent, Bucureștiul se află pe primul loc, cu 1,25 milioane de mp, urmat de Timișoara (218.800 mp), Constanța (183.600 mp), Brașov (181.000 mp) și Craiova (175.000 mp). Deși puterea de cumpărare a clujenilor se situează pe locul 3, după București și Timișoara, municipiul a ieșit în afara top 5 orașe în ceea ce privește stocul modern de retail în condițiile în care nu a mai înregistrat livrări din 2022, când dispunea de aceeași suprafață totală de 157.600 mp.

În același timp, însă, Cluj-Napoca are cea mai mare chirie de tip prime pentru centrele comerciale, de 70 euro/mp/lună, după București care atinge pragul de 80 euro/mp/lună. Iași, Timișoara și Constanța raportează valori de 60-65 euro/mp/lună, în timp ce restul orașelor din analiză se situează la 45 euro/mp/lună.

La finalul anului 2023, centrele comerciale, care sunt considerate formatul tradițional de retail, revendică la nivelul întregii țări puțin peste un sfert din totalul suprafeței noi de ofertă, spre deosebire de formatul parcurilor de retail care reprezintă 73% din suprafața nou inaugurată. Apetitul pentru formatul specializat (parcuri de retail) are constant o pondere tot mai mare în cadrul livrărilor anuale și această tendință poate fi observată în cifre începând cu anul 2021, când dezvoltatorii de retail s-au axat cu preponderență pe scheme care îndeplinesc trei puncte esențiale: dimensiuni mici cu potențial de creștere, ușor de accesat, și aproape de utilizatorii finali, chiar dacă asta înseamnă în afara capitalei sau a principalelor orașe regionale.

În același timp, stocul modern din principalele orașe continuă să favorizeze formatele de tip centru comercial, în aproape toate orașele analizate înregistrându-se valori de peste 60% din stoc local. O excepție notabilă este Oradea, unde parcurile de retail reprezintă 54%, în contrast cu Brașovul, unde centrele comerciale înregistrează cea mai mare pondere, respectiv 94%. În ceea ce privește orașele cu cele mai mari centre comerciale, Bucureștiul are cea mai mare suprafață (773.300 mp), de 4,5 ori mai mare decât următorul oraș ca mărime, Brașov (171.000 mp). Urmează Timișoara (170.000 mp), urmată de Cluj-Napoca (peste 123.000 mp), și Constanța (118.000 mp), cifre care nu s-au schimbat din 2022.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.