CE: 7 miliarde de euro pentru proiecte-cheie de infrastructură – verigi lipsă și transport verde
Telex » Știri
20 septembrie 2021
O cerere de propuneri lansată zilele trecute, în cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei (MIE), pentru programul Transporturi, pune la dispoziție 7 miliarde euro pentru proiecte europene de infrastructură în domeniul transporturilor, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene (CE). Majoritatea proiectelor finanțate în cadrul acestei cereri de propuneri vor contribui la creșterea sustenabilității rețelei globale de transport a UE, precum și la îndeplinirea de către UE a obiectivului prevăzut în Pactul verde european de reducere a emisiilor generate de transporturi cu 90 % până în 2050.
„Majorăm masiv fondurile disponibile pentru instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi, până la 1,5 miliarde de euro. Pentru prima dată, sprijinim și proiecte prin implementarea cărora rețelele noastre transeuropene de transport să fie adecvate pentru dubla utilizare, civilă și în scop de apărare, și să îmbunătățească mobilitatea militară în întreaga UE. Proiectele finanțate în cadrul cererii de propuneri vor contribui la crearea unui sistem de transport multimodal eficient și interconectat, atât pentru pasageri, cât și pentru mărfuri, precum și la dezvoltarea infrastructurii cu scopul de a sprijini opțiuni de mobilitate mai durabile”, a declarat comisarul pentru transporturi, Adina Vălean.
„UE are nevoie de un sistem de transport multimodal eficient și interconectat, atât pentru pasageri, cât și pentru mărfuri. Acesta trebuie să includă o rețea feroviară de mare viteză la prețuri accesibile, o infrastructură abundentă de reîncărcare și de realimentare pentru vehicule cu emisii zero și automatizare sporită pentru o mai mare eficiență și siguranță”, se menționează în comunicat.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor