CE a adoptat un cadru revizuit privind ajutoarele de stat pentru cercetare, dezvoltare și inovare
Telex » Știri 20 octombrie 2022
Comisia Europeană (CE) a adoptat o comunicare revizuită referitoare la normele privind ajutoarele de stat pentru cercetare, dezvoltare și inovare („cadrul CDI 2022”), care stabilește normele în temeiul cărora statele membre le pot acorda întreprinderilor ajutoare de stat pentru activitățile de CDI, asigurând în același timp condiții de concurență echitabile, a anunțat Executivul comunitar, într-un comunicat. Ieri a intrat în vigoare cadrul CDI 2022, care contribuie la obiectivele strategice ale UE legate de tranziția verde și de cea digitală. „Cadrul revizuit privind ajutoarele de stat adoptat acum va facilita sprijinirea de către statele membre a activităților de cercetare, dezvoltare și inovare, inclusiv a celor desfășurate de întreprinderile mici și mijlocii, asigurând, în același timp, că eventualele denaturări ale concurenței sunt cât mai reduse. Modificările specifice introduse în normele europene vor sprijini tranziția verde și cea digitală în Europa, prin facilitarea investițiilor public-private în inovarea și cercetarea revoluționare, precum și în infrastructuri de testare și experimentare”, a declarat Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al CE responsabilă cu politica în domeniul concurenței.
Cadrul CDI 2022 revizuit a fost adoptat în urma unei evaluări a normelor existente, lansată în 2019 ca parte a verificării adecvării ajutoarelor de stat. De asemenea, Comisia a efectuat o consultare amplă a tuturor părților interesate cu privire la textul revizuit propus al comunicării. În cadrul consultării s-au primit contribuții din partea statelor membre, a asociațiilor de întreprinderi și de cercetare, a grupurilor de interese și a întreprinderilor, a ONG-urilor și a cetățenilor.
Cadrul CDI revizuit include o serie de ajustări specifice (i) pentru a simplifica și a reflecta experiența dobândită în urma aplicării cadrului CDI 2014, (ii) pentru a reflecta evoluțiile în materie de reglementare, economice și tehnologice și (iii) pentru a alinia normele relevante la prioritățile de politică actuale ale UE, cum ar fi Pactul verde european și Strategia industrială și cea digitală.
Modificările au în vedere, în special:
▪ actualizarea definițiilor existente ale activităților de cercetare și inovare eligibile pentru sprijin în temeiul cadrului CDI. În special, modificările clarifică aplicabilitatea acestora în ceea ce privește tehnologiile digitale și activitățile legate de digitalizare (de exemplu, supercalculul, tehnologiile cuantice, tehnologia blockchain, inteligența artificială, securitatea cibernetică, volumele mari de date și cloud computingul sau tehnica de calcul la margine). Scopul este de a oferi securitate juridică statelor membre și părților interesate, facilitând în același timp investițiile în CDI care vor permite transformarea digitală în UE;
▪ permit sprijinul public pentru infrastructurile de testare și experimentare necesare pentru dezvoltarea, testarea și extinderea tehnologiilor. Scopul este de a facilita în continuare dezvoltarea rapidă și eventuala implementare a tehnologiilor de vârf și revoluționare, în special de către întreprinderile mici și mijlocii, facilitând în același timp tranziția verde și digitală a economiei UE și contribuind la noua Agendă europeană pentru inovare;
▪ simplificarea anumitor norme pentru a facilita aplicarea practică a cadrului CDI și a reduce eventualele sarcini administrative excesive pentru întreprinderi și autoritățile publice. De exemplu, noile norme introduc un mecanism simplificat de stabilire a costurilor indirecte ale proiectelor de cercetare și dezvoltare eligibile pentru sprijin în temeiul normelor privind ajutoarele de stat.
În același timp, cadrul CDI 2022 menține garanții pentru a asigura că ajutorul se limitează la ceea ce este necesar și nu conduce la denaturări nejustificate ale concurenței.
Cadrul CDI vizează facilitarea activităților de cercetare, dezvoltare și inovare care, din cauza disfuncționalităților pieței, nu ar avea loc în lipsa sprijinului public. Acesta le permite statelor membre, în anumite condiții, să ofere stimulentele necesare întreprinderilor și comunității de cercetare pentru a efectua aceste activități și investiții importante în domeniu. Cadrul CDI aplică principiul neutralității tehnologice și se referă, așadar, la toate tehnologiile, industriile și sectoarele, astfel încât să asigure că normele nu prevăd în avans căile de cercetare care ar conduce la noi soluții pentru produse, procese și servicii inovatoare.
Dispozițiile cadrului CDI sunt completate de Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare, care stabilește condiții de compatibilitate ex ante pe baza cărora statele membre pot pune în aplicare măsuri de ajutor de stat fără a le notifica în prealabil Comisiei.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial