MyWIZ - Business în cloud
CE a aprobat o schemă de ajutoare a României de 1,5 miliarde euro pentru a compensa costurile indirecte ale emisiilor suportate de întreprinderile mari consumatoare de energie

CE a aprobat o schemă de ajutoare a României de 1,5 miliarde euro pentru a compensa costurile indirecte ale emisiilor suportate de întreprinderile mari consumatoare de energie

Telex » Știri 12 septembrie 2022  

Comisia Europeană (CE) a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o schemă de ajutoare a României menită să acorde o compensație parțială întreprinderilor mari consumatoare de energie confruntate cu o creștere a prețurilor la energie electrică ce rezultă din costurile indirecte ale emisiilor în cadrul sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii („ETS”), a anunțat astăzi Executivul comunitar, într-un comunicat. „Această schemă în valoare de 1,5 miliarde euro, sprijină obiectivul României de a reduce riscul de relocare a emisiilor de dioxid de carbon pentru industriile sale mari consumatoare de energie. În același timp, stimulentele pentru o decarbonizare eficientă din punctul de vedere al costurilor a economiei sale vor fi menținute, în conformitate cu obiectivele Pactului verde, iar denaturările nejustificate ale concurenței vor fi limitate”, a declarat vicepreședintele executiv al CE, Margrethe Vestager, responsabilă cu politica în domeniul concurenței.

Schema notificată de România, cu un buget total estimat de 1,5 miliarde euro, va acoperi o parte din prețurile mai ridicate la energie electrică rezultate din impactul prețurilor carbonului asupra costurilor de producere a energiei electrice (așa-numitele „costuri indirecte ale emisiilor”) suportate în perioada 2021-2030. Măsura de sprijin vizează reducerea riscului de „relocare a emisiilor de dioxid de carbon”, situație în care întreprinderile își mută producția în țări din afara UE cu politici mai puțin ambițioase privind clima, ceea ce duce la sporirea emisiilor de gaze cu efect de seră la nivel mondial. De această măsură vor beneficia întreprinderile care își desfășoară activitatea în sectoarele expuse riscului de relocare a emisiilor de dioxid de carbon enumerate în anexa I la Orientările privind anumite măsuri de ajutor de stat acordate în contextul sistemului de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră după 2021 („Orientările privind ajutoarele de stat acordate în cadrul ETS”). Aceste sectoare se confruntă cu costuri semnificative ale energiei electrice și sunt expuse în mod deosebit concurenței internaționale.

Compensația va fi acordată întreprinderilor eligibile sub forma unei rambursări parțiale a costurilor indirecte ale emisiilor suportate în anul precedent, plata finală urmând să fie efectuată în 2031. Valoarea maximă a ajutorului va fi egală cu 75% din costurile indirecte ale emisiilor suportate. Valoarea ajutorului se calculează pe baza valorilor de referință privind eficiența consumului de energie electrică, care asigură faptul că beneficiarii sunt încurajați să economisească energie.

Pentru a putea beneficia de compensație, beneficiarii trebuie fie să pună în aplicare anumite recomandări formulate în urma auditului energetic, să acopere cel puțin 30% din consumul lor de energie electrică din surse care nu produc emisii de dioxid de carbon (prin instalații de producere a energiei din surse regenerabile de la fața locului sau din aproprierea sitului, prin contracte de achiziție de energie electrică fără emisii de dioxid de carbon sau prin garanții de origine), fie să investească cel puțin 50% din valoarea ajutorului în proiecte care conduc la reduceri substanțiale ale emisiilor de gaze cu efect de seră ale instalațiilor lor. Beneficiarii vor trebui să respecte una dintre aceste obligații în termen de trei ani de la acordarea ajutorului.

România a notificat, de asemenea, o modificare a unei scheme anterioare de compensare parțială a întreprinderilor mari consumatoare de energie pentru creșterea prețurilor energiei electrice rezultate din costurile indirecte ale emisiilor suportate în perioada 2019-2020. Schema anterioară a fost aprobată de Comisie în mai 2020. Prin această modificare, România prelungește până în 2022 termenul pentru plata ajutoarelor pentru anul 2020, având în vedere întârzierea plăților din cauza unei rate de îmbolnăvire excepțional de ridicate în contextul pandemiei de coronavirus.

„Comisia a evaluat măsura în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat și, în special, cu Orientările privind ajutoarele de stat acordate în cadrul ETS. Comisia a constatat că schema este necesară și adecvată pentru a sprijini întreprinderile mari consumatoare de energie să facă față creșterii prețurilor la energie electrică și pentru a evita ca întreprinderile să se mute în țări din afara UE cu politici climatice mai puțin ambițioase, ceea ce duce la o creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră la nivel mondial. În plus, Comisia a constatat că schema respectă cerințele privind auditurile energetice și sistemele de gestionare prevăzute în Orientările privind ajutoarele de stat acordate în cadrul ETS. Prin urmare, aceasta sprijină obiectivele UE în materie de climă și mediu și obiectivele stabilite în Pactul verde european. În plus, Comisia a concluzionat că ajutorul acordat este limitat la minimul necesar și nu va avea efecte negative nejustificate asupra concurenței și a schimburilor comerciale din UE. Având în vedere aceste considerente, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat”, se menționează în comunicat.

În plus, CE a constatat că, pe baza circumstanțelor excepționale invocate de România, modificarea schemei anterioare nu modifică evaluarea compatibilității măsurii, aprobată în mai 2020, cu normele UE privind ajutoarele de stat. Având în vedere aceste considerente, Comisia a aprobat modificarea schemei de ajutoare a României în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.