CE a lansat apelul la candidaturi pentru Observatorul lanțului agroalimentar al UE
Telex » Știri 10 aprilie, 10:21
Comisia Europeană (CE) a lansat un apel la candidaturi pentru înființarea Observatorului lanțului agroalimentar al UE, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, citat de Agerpres. Potrivit Bruxelles-ului, crearea acestui Observator, care va analiza costurile de producție, marjele și practicile comerciale, este una dintre măsurile de consolidare a poziției fermierilor în cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente și de întărire a încrederii între toți actorii de-a lungul acestui lanț. Obiectivul său este de a asigura o mai mare transparență a prețurilor, a structurilor de costuri și a distribuției marjelor și valorii adăugate în cadrul lanțului de aprovizionare, respectând, în același timp, normele în materie de confidențialitate și de concurență.
Activitatea observatorului va sprijini elaborarea de metodologii de evaluare și de monitorizare a structurii costurilor și a distribuției marjelor și valorii adăugate de-a lungul lanțului de aprovizionare cu alimente, subliniază Executivul comunitar. Observatorul va reuni până la 80 de membri, reprezentând autorități naționale responsabile cu agricultura, cu pescuitul și cu acvacultura sau cu lanțul de aprovizionare cu alimente, precum și organizații care reprezintă părți interesate ce își desfășoară activitatea în diverse etape ale lanțului - de la fermieri, furnizori de factori de producție, industria alimentară și comercianți la transporturi, logistică, comerțul cu amănuntul și consumatori. Se preconizează că prima reuniune a Observatorului va avea loc în iulie 2024.
Apelul la candidaturi este deschis până la 13 mai. Organizațiile care își depun candidatura trebuie să fie înregistrate în Registrul de transparență pentru a fi nominalizate.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial