CE a lansat o consultare publică privind viziunea sa pe termen lung pentru zonele rurale
Telex » Știri 8 septembrie 2020
Comisia Europeană (CE) a lansat o consultare publică privind noua sa inițiativă cu privire la o viziune pe termen lung pentru zonele rurale. „Scopul acestei consultări este colectarea de opinii cu privire la actualele oportunități și provocări specifice zonelor rurale, la aspirațiile acestor zone și la acțiunile necesare pentru realizarea acestora”, precizează Executivul comunitar, într-un comunicat. Astfel, orice european interesat - inclusiv consumatorii, sectorul agroalimentar, IMM-urile rurale, statele membre, autoritățile locale și regionale, fermierii, organizațiile societății civile, tinerii din mediul rural, ONG-urile, grupurile de acțiune locală, rețelele rurale și cadrele universitare - poate contribui la consultarea publică online până la 27 noiembrie 2020. Comisia dorește să asigure o consultare amplă și îi invită pe toți cei interesați de viitorul zonelor rurale și al locuitorilor acestora să își împărtășească opiniile.
„Zonele rurale se confruntă adesea cu provocări precum depărtarea, lipsa conectivității și servicii limitate, având, în același timp, un potențial și oportunități majore, cu o calitate unică a vieții și un rol deosebit de jucat în tranziția către o Europă verde, digitală și durabilă. Anul viitor, pe baza acestei consultări, vom prezenta o viziune pe termen lung privind zonele rurale, pentru a le ajuta să facă față acestor provocări și să se transforme în zone atractive și dinamice. Vom propune măsuri inclusiv pe termen scurt, pentru a concretiza această viziune pe termen lung”, a declarat vicepreședinta CE pentru democrație și demografie, Dubravka Šuica.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național