MyWIZ - Business în cloud
CE a propus prima lege privind calitatea solului în UE

CE a propus prima lege privind calitatea solului în UE

Telex » Știri 6 iulie 2023  

Comisia Europeană (CE) a adoptat un pachet de măsuri pentru o utilizare sustenabilă a resurselor naturale esențiale, care va consolida, de asemenea, reziliența sistemelor alimentare și a agriculturii din UE, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, citat de Agerpres. Un act legislativ privind monitorizarea solului va plasa Uniunea Europeană pe calea cea bună către soluri sănătoase până în 2050, prin colectarea de date privind sănătatea solurilor și punerea acestora la dispoziția fermierilor și a altor gestionari ai solurilor. Acest act transformă, totodată, gestionarea sustenabilă a solurilor în normă și abordează situațiile în care există riscuri inacceptabile pentru sănătatea umană și pentru mediu cauzate de contaminarea solului.

"Propunerea noastră, care va avea ca rezultat primul act legislativ european privind solul, va spori reziliența Europei și va asigura un viitor viabil pentru fermieri, pentru proprietarii de terenuri și pentru cetățenii noștri. Pe scurt, acest act definește din punct de vedere juridic solurile sănătoase și ne permite să colectăm date privind starea solurilor, să transformăm gestionarea sustenabilă a solului în normă și, foarte important, să contribuim la decontaminarea solurilor poluate. A investi în solurile noastre înseamnă a oferi o bază adecvată pentru tot ceea ce dorim să construim", a declarat comisarul pentru pentru mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevicius.

Potrivit Executivului comunitar, între 60% și 70% din solurile din UE sunt în prezent nesănătoase. În plus, un miliard de tone de sol sunt distruse în fiecare an din cauza eroziunii, ceea ce înseamnă că stratul superior fertil rămas dispare rapid. Costurile asociate degradării solului sunt estimate la peste 50 de miliarde euro pe an.

Propunerea referitoare la primul act legislativ al UE privind solurile oferă o definiție armonizată a sănătății solului, instituie un cadru de monitorizare cuprinzător și coerent și promovează gestionarea sustenabilă a solului și reabilitarea siturilor contaminate. Propunerea reunește în același cadru mai multe surse de date privind solul, combinând datele de eșantionare a solului din Studiul-cadru privind utilizarea și ocuparea terenurilor (LUCAS) cu datele satelitare Copernicus și cu date naționale și private. Obiectivul final este de a obține soluri sănătoase în UE până în 2050, în conformitate cu obiectivul UE de reducere la zero a poluării.

Datele privind solul vor sprijini inovarea și soluțiile tehnologice și organizaționale, în special în practicile agricole. Ele îi vor ajuta pe fermieri și pe alți proprietari de terenuri să pună în aplicare cele mai adecvate metode de tratare și să crească fertilitatea și randamentul solului, reducând, în același timp, la minimum consumul de apă și de nutrienți. În plus, aceste date vor îmbunătăți înțelegerea tendințelor în materie de secetă, retenție a apei și eroziune, consolidând prevenirea și gestionarea dezastrelor. Solurile sănătoase și datele îmbunătățite oferă oportunități suplimentare de venit pentru fermieri și gestionarii de terenuri, care pot fi recompensați pentru agricultura carbonului, pot primi plăți pentru servicii ecosistemice sau pentru creșterea valorii solurilor sănătoase și a alimentelor produse pe acestea. Propunerea nu impune nicio obligație directă proprietarilor și gestionarilor de terenuri, inclusiv fermierilor.

Statele membre vor defini practici pozitive și negative pentru gestionarea solului. Ele vor defini, de asemenea, măsuri de regenerare pentru a readuce solurile degradate într-o stare bună de sănătate, pe baza evaluărilor naționale privind sănătatea solului. Aceste evaluări vor contribui, de asemenea, la alte politici ale UE, cum ar fi LULUCF, PAC și gestionarea apei.

Propunerea solicită, de asemenea, ca statele membre să abordeze riscurile inacceptabile pentru sănătatea umană și pentru mediu cauzate de contaminarea solului, pe baza principiului "poluatorul plătește". Statele membre vor trebui să identifice, să investigheze, să evalueze și să curețe siturile contaminate.

Propunerile Comisiei vor fi dezbătute de Parlamentul European și de Consiliu în cadrul procedurii legislative ordinare.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.