CE a publicat Indicele competitivității regionale din 2016
Numărul 8, 7-13 martie 2017 » Lumea în care trăim
Comisia Europeană (CE) a publicat cea de-a treia ediție a Indicelui competitivității regionale pentru 263 de regiuni ale UE – un studiu care furnizează regiunilor informații utile pentru a-și stimula performanța economică. Competitivitatea regională reprezintă capacitatea unei regiuni de a oferi un mediu atrăgător și durabil pentru ca întreprinderile și rezidenții să poată trăi și să își poată desfășura activitatea acolo.
Noutatea ediției din 2016 constă în instrumentul online interactiv care permite o analiză și o comparație mai detaliate ale fiecărei regiuni, fie cu omologii săi în ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor, fie cu toate regiunile UE. Utilizatorii pot vedea acum cu mai multă ușurință ce punctaj a obținut regiunea lor din punctul de vedere al inovării, al guvernanței, al transporturilor, al infrastructurii digitale, precum și al sănătății și capitalului uman. Instrumentul este, de asemenea, conceput pentru a ajuta regiunile să își identifice punctele forte, punctele slabe și prioritățile de investiție atunci când își elaborează strategiile de dezvoltare.
„Acest indice este un instrument valoros pentru o mai bună elaborare a politicilor. El consolidează eforturile CE de sprijinire a reformelor structurale și de stimulare a capacităților de inovare ale regiunilor UE prin investiții legate de politica de coeziune. Deoarece fiecare regiune este unică, oferim un sprijin adaptat pentru a le abilita și a le ajuta să își valorifice atuurile și activele, mai ales prin intermediul strategiilor noastre regionale de specializare inteligentă”, a declarat comisarul pentru politica regională, Corina Crețu.
„În ansamblu, rezultatele din 2016 sunt consecvente cu cele din 2013. Se poate observa în continuare un model policentric, în cadrul căruia zonele puternice din jurul capitalelor și cele metropolitane reprezintă principalii factori motori ai competitivității. În majoritatea nord-vestului Europei se pot observa efecte de propagare, însă acest lucru este mult mai puțin evident în regiunile UE aflate înspre est și sud. În multe cazuri se observă niveluri ridicate de variație în cadrul aceleiași țări, cauzate de o regiune a capitalei care depășește clar celelalte regiuni din țară din punctul de vedere al performanței”, se precizează într-un comunicat al CE.
Față de cele două ediții precedente, publicate în 2010 și în 2013, Malta și mai multe regiuni din Franța, Germania, Suedia, Portugalia și din Regatul Unit și-au îmbunătățit punctajele, în timp ce în cazul Ciprului și al unor regiuni din Grecia, Irlanda și, mai recent, din Țările de Jos, punctajele au scăzut. În regiunile UE din est, competitivitatea a rămas în general stabilă.
Context
Lansat în 2010 și publicat o dată la trei ani, Indicele competitivității regionale (ICR) permite regiunilor să își monitorizeze și să își evalueze evoluția de-a lungul timpului și în comparație cu alte regiuni. Studiul reprezintă prima măsură care vizează furnizarea unei perspective europene asupra competitivității regiunilor din UE și se bazează pe abordarea folosită pentru indicele competitivității globale al Forumului Economic Mondial (GCI-WEF).
ICR este fundamentat pe regiunile statistice NUTS 2 (Nomenclatorul unităților teritoriale de statistică), regiunile NUTS 2 care fac parte din aceeași zonă urbană funcțională fiind combinate. Aceasta asigură faptul că ICR reflectă integral competențele disponibile pe piața locală a muncii.
ICR este compus din 11 piloni care descriu diferitele aspecte ale competitivității. Prin intermediul acestor piloni, indicele evaluează punctele forte și punctele slabe ale unei regiuni. Pilonii sunt clasificați în trei grupuri: elementar, al eficienței și al inovării. Grupul elementar cuprinde cinci piloni: (1) instituțiile; (2) stabilitatea macroeconomică; (3) infrastructurile; (4) sănătatea; și (5) învățământul de bază. Acești piloni reprezintă factorii motori elementari esențiali ai tuturor tipurilor de economie.
Pe măsură ce o economie regională se dezvoltă și înregistrează progrese în ceea ce privește competitivitatea sa, pot intra în joc factori legați de o forță de muncă mai calificată și de o piață a muncii mai eficientă, care fac parte din grupul eficienței. Acesta cuprinde trei piloni: (6) învățământul superior, formarea profesională și învățarea pe tot parcursul vieții; (7) eficiența pieței muncii; și (8) dimensiunea pieței. În cel mai avansat stadiu de dezvoltare a unei economii regionale, factorii motori ai ameliorării fac parte din grupul inovării, care constă în trei piloni: (9) maturitatea tehnologică; (10) sofisticarea mediului de afaceri; și (11) inovarea.
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național