CE are în vedere o nouă derogare pentru 4% pârloagă pe terenurile agricole
Telex » Știri 31 ianuarie, 9:46
Comisia Europeană (CE) a anunțat că are în vedere adoptarea unei noi derogări de la regulile referitoare la terenul nelucrat prevăzute în Politica Agricolă Comună (PAC), care sunt criticate vehement de fermierii care protestează în întreaga Europă, informează AFP, preluată de Agerpres. Executivul comunitar va examina joi o propunere referitoare la "o derogare temporară de la aceste reguli", care impun fiecărei exploatații agricole să lase 4% din teren nelucrat, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Eric Mamer.
"Subiectul general este continuarea scutirii” acordate ca urmare a războiului din Ucraina, a spus Eric Mamer, fără a da alte detalii.
La unison, marile sindicate ale fermierilor și mai multe state europene, inclusiv Franța și România, au cerut o prelungire a acestei derogări.
În paralel, Comisia Europeană urmează să analizeze astăzi o propunere vizând prelungirea, după luna iunie, a eliminării taxelor vamale, de care beneficiază începând din 2022, produsele agricole ucrainene care intră în UE, a mai spus Eric Mamer.
În condițiile în care fermierii europeni denunță afluxul de importuri considerate "incorecte" (cereale, carnea de pasăre etc...), Bruxelles-ul ar putea elabora "mecanisme de salvgardare" consolidate ca răspuns la perturbările de pe piață.
Concurența importurilor ucrainene și normele cu privire la terenul lăsat nelucrat se numără printre principalele revendicări ale fermierilor care au protestat în ultimele săptămâni în Franța, Germania sau România.
La reuniunea Consiliului Agricultură și Pescuit (AGRIFISH), care a avut loc săptămâna trecută, la Bruxelles, ministrul român al agriculturii, Florin Barbu, a solicitat din nou derogări de la standardele 7 și 8 privind bunele condiții agricole și de mediu (rotația culturilor și condiția de a lăsa nelucrată 4% din suprafața fermei), explicând că ''atât timp cât noi nu putem rezolva problemele fermierilor români - vorbim aici de directive și regulamentele Uniunii Europene - cred că trebuie să plecăm acasă atât noi, ca miniștri, cât și comisarul european''.
''Mesajul este foarte clar: trebuie să luăm derogări de la GAEC 7 și GAEC 8. Vorbim de GAEC 7 privind rotația de culturi, pentru că în România există ferme integrate vegetal cu zootehnie și nu pot face lucrul acesta. GAEC 8 înseamnă 4% pârloagă teren în România. Spun acest lucru pentru că România la nivel național poate demonstra că are 10% pârloagă. Vorbim aici de 1,1 milioane de hectare care sunt neproductive și de 800.000 de hectare care sunt necultivate în zona canalelor de irigații și desecare. (...) Așa cum și în anul 2023 am avut derogare pe aceste două GAEC, solicităm și în anul 2024 această derogare. Dacă nu putem lua această derogare în Consiliul de miniștri (al UE), cred că atât noi, ca miniștri, cât și comisarul ar trebui să plecăm acasă, pentru că nu putem rezolva problemele fermierilor din țările Uniunii Europene'', a declarat în data de 23 ianuarie ministrul Florin Barbu, înaintea Consiliului AGRIFISH.
Conform noii Politici Agricole Comune, care a intrat în vigoare la începutul lui 2023, subvențiile acordate fermierilor sunt condiționate de respectarea criteriilor de mediu, printre care și obligația de a lăsa pârloagă cel puțin 4% din terenurile arabile.
După declanșarea războiului din Ucraina, Comisia Europeană a suspendat aplicarea acestei condiții pentru a putea produce mai mult și a compensa pentru perturbările ofertei de cereale din Ucraina și Rusia. Această derogare a expirat la sfârșitul lui 2023 în pofida apelului formulat în toamna anului trecut de mai multe state membre, care au cerut prelungirea sa, cel puțin parțială, pentru 2024.
Aceste reguli "nu ar trebui să pună în pericol securitatea alimentară în UE și securitatea economică a fermierilor", a afirmat la mijlocul lunii ianuarie ministrul Florin Barbu.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial