CE asigură accesul UE la Remdesivir pentru tratamentul COVID-19
Telex » Știri 29 iulie 2020
Comisia Europeană (CE) a semnat un contract cu o companie farmaceutică pentru a asigura doze de Veklury, denumirea comercială a Remdesivir, potrivitt unui comunicat al Executivului comunitar. Veklury a fost primul medicament autorizat la nivelul UE pentru tratamentul COVID-19. „Începând cu prima parte a lunii august vor fi puse la dispoziția statelor membre și a Regatului Unit loturi de Veklury, cu coordonarea și cu sprijinul Comisiei, pentru a răspunde nevoilor imediate”, se menţionează în comunicat.
Instrumentul de sprijin de urgență al CE va finanța contractul, în valoare totală de 63 de milioane euro. Astfel, va fi asigurat tratamentul a aproximativ 30.000 de pacienți care prezintă simptome severe de COVID-19. Vor fi astfel acoperite nevoile curente în cursul următoarelor luni, asigurându-se în același timp o distribuție echitabilă la nivelul UE, pe baza unei chei de repartizare, ținându-se cont de avizul Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor.
Potrivit reprezentanţilor CE, în prezent, Comisia pregătește, de asemenea, o achiziție comună care vizează acest medicament; se estimează că aceasta va acoperi nevoile suplimentare începând din luna octombrie.
Reamintim că, la 3 iulie, Remdesivir a devenit primul tratament autorizat, acesta primind o autorizație de introducere pe piață condiționată. Această autorizație facilitează accesul timpuriu la medicamente în situații de urgență în domeniul sănătății publice, cum este actuala pandemie.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial