CE: Îmbunătățirea procedurilor UE privind impozitul reținut la sursă va stimula investițiile transfrontaliere și va contribui la combaterea fraudei fiscale
Telex » Știri 19 iunie 2023
Comisia Europeană (CE) a propus, astăzi, noi norme care vor face ca procedurile privind impozitul reținut la sursă în UE să devină mai eficiente și mai sigure pentru investitori, pentru intermediarii financiari (de exemplu, bănci) și pentru administrațiile fiscale ale statelor membre, a anunțat Executivul comunitar, într-un comunicat. „Această inițiativă – un element-cheie al Comunicării privind impozitarea întreprinderilor pentru secolul XXI și al Planului de acțiune al Comisiei din 2020 privind uniunea piețelor de capital – va promova o impozitare mai echitabilă, va combate frauda fiscală și va sprijini investițiile transfrontaliere în întreaga UE”, se menționează în comunicat.
Termenul „impozit reținut la sursă” se referă, de exemplu, la situația în care un investitor rezident într-un stat membru al UE este obligat să plătească impozit pe dobânzile sau dividendele obținute într-un alt stat membru. În această situație se regăsesc adesea investitorii transfrontalieri. Într-un astfel de scenariu, pentru a evita dubla impunere, multe state membre ale UE au semnat convenții care evită impozitarea de două ori a aceleiași persoane sau societăți. Datorită acestor convenții, investitorii transfrontalieri pot depune o cerere de rambursare pentru orice impozit excedentar plătit în alt stat membru. „Problema este că aceste proceduri de rambursare sunt adesea îndelungate, costisitoare și greoaie, generând frustrări pentru investitori și descurajând investițiile transfrontaliere în interiorul UE și investițiile realizate din afara Uniunii. În prezent, procedurile de reținere la sursă aplicate în fiecare stat membru variază foarte mult. Investitorii trebuie să utilizeze peste 450 de formulare diferite în întreaga UE, majoritatea fiind disponibile numai în limbile naționale. În același timp, scandalurile Cum/Ex și Cum/Cum au scos la iveală modul în care pot fi utilizate în mod abuziv procedurile de rambursare: pierderile fiscale rezultate din aceste practici au fost estimate la 150 de miliarde euro pentru perioada 2000-2020”, afirmă reprezentanții Comisiei Europene.
Potrivit CE, „principalele măsuri propuse astăzi vor ușura viața investitorilor, a intermediarilor financiari și a autorităților fiscale naționale”. Aceste măsuri au în vedere următoarele:
- Un certificat de rezidență fiscală digitală comun la nivelul UEva face ca procedurile de reducere a impozitului reținut la sursă să fie mai rapide și mai eficiente. De exemplu, investitorii cu un portofoliu diversificat în UE vor avea nevoie de un singur certificat de rezidență fiscală digitală pentru a solicita mai multe rambursări în cursul aceluiași an calendaristic. Certificatul de rezidență fiscală digitală ar urma să fie eliberat în termen de o zi lucrătoare de la depunerea unei cereri. La ora actuală, majoritatea statelor membre recurg în continuare la proceduri pe suport de hârtie.
- Două proceduri accelerate care completează procedura standard de rambursare existentă:o procedură de „reducere la sursă” și un sistem de „rambursare rapidă”, care vor accelera și vor armoniza procesul de reducere a impozitului reținut la sursă în întreaga UE. Statele membre vor putea alege între cele două, existând și posibilitatea de a opta pentru o combinație.
▪ În cadrul procedurii de „reducere la sursă”, rata de impozitare aplicată la momentul plății dividendelor sau a dobânzilor se bazează direct pe normele aplicabile prevăzute în dispozițiile convenției de evitare a dublei impuneri;
▪ În cadrul procedurii de „rambursare rapidă”, plata inițială se efectuează ținându-se cont de rata impozitului reținut la sursă din statul membru în care sunt plătite dividendele sau dobânzile, dar rambursarea oricăror impozite plătite în plus se acordă în termen de 50 de zile de la data plății.
Se estimează că aceste proceduri standardizate le vor permite investitorilor să economisească aproximativ 5,17 miliarde euro pe an.
- O obligație de raportare standardizatăle va oferi administrațiilor fiscale naționale instrumentele necesare pentru a verifica eligibilitatea pentru rata redusă și pentru a detecta potențialele abuzuri. Intermediarii financiari certificați vor avea obligația să raporteze plata dividendelor sau a dobânzilor către administrația fiscală relevantă, astfel încât aceasta din urmă să poată urmări tranzacția. Mai precis, marii intermediari financiari din UE vor fi obligați să se înscrie într-un registru național al intermediarilor financiari certificați. Acest registru va fi deschis și intermediarilor financiari mai mici și din afara UE, pe bază de voluntariat. Contribuabilii care investesc în UE prin intermediari financiari certificați vor beneficia de proceduri accelerate de reținere la sursă și vor evita dubla impozitare a plăților de dividende. Cu cât se înregistrează mai mulți intermediari financiari, cu atât va fi mai ușor pentru autoritățile fiscale să prelucreze cererile de rambursare, indiferent de procedura utilizată.
Odată adoptată de statele membre, propunerea ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial