Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
CE: Investiții de capital de peste 500 milioane euro în inovații radicale

CE: Investiții de capital de peste 500 milioane euro în inovații radicale

Numărul 25-26, 30 iun.-12 iul. 2021  »  Lumea în care trăim

Comisia Europeană (CE) a anunțat a doua serie de investiții directe de capital, efectuate prin intermediul Fondului Consiliului European pentru Inovare (CEI). „De la lansarea sa în 2020, Fondul CEI a aprobat 111 investiții în întreprinderi nou-înființate și întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) foarte inovatoare, în valoare totală de peste 500 de milioane euro, pentru a extinde inovațiile revoluționare în domenii precum sănătatea, economia circulară și internetul obiectelor (IO)”, se menționează într-un comunicat al Executivului comunitar.

Anunțul se referă la 69 de investiții în plus față de primul anunț din ianuarie. Astfel, se conturează o bază solidă pentru fondul CEI din cadrul programului Orizont Europa, care se preconizează că va investi peste 3,5 miliarde euro în următorii șapte ani.

„Fondul CEI s-a dezvoltat incredibil de rapid și s-a impus ca o nouă forță în investițiile tehnologice ale UE. Această formă unică de finanțare – care combină granturile și capitalul – se dovedește foarte atractivă pentru cele mai promițătoare întreprinderi nou-înființate din Europa, oferindu-le mijloacele necesare pentru a-și dezvolta și a-și extinde activitatea în Europa”, a declarat Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret.

Investițiile de capital, cuprinse între 0,5 și 15 milioane euro pe întreprindere, completează finanțarea prin granturi de până la 2,5 milioane euro, care a fost deja furnizată prin intermediul Acceleratorului CEI. Toate investițiile au fost rezultatul unei evaluări aprofundate efectuate de experți externi, al unui proces de diligență supravegheat de Comitetul pentru investiții al Fondului CEI, și al unei decizii finale a Consiliului de administrație al Fondului CEI. Cotele de participare ale Fondului CEI variază între 10% și 25% și sunt, de regulă, utilizate pentru a mobiliza alți investitori în cadrul unei runde de finanțare mai mari.

Printre investițiile semnate recent se numără: Antofénol (Franța) – o societate care furnizează soluții naturale pentru protecția fructelor și legumelor după recoltare; Gleechi AB (Suedia) – transformarea formării cu ajutorul realității virtuale; Keyou GmBH (Germania) – dezvoltarea unei tehnologii care să permită utilizarea hidrogenului în motoarele diesel; Lixea (Estonia) – o nouă tehnologie de dizolvare a deșeurilor de lemn pentru a obține materii prime; Ophiomix (Portugalia) – un instrument decizional pentru transplantul de ficat pe baza semnăturii moleculare.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.