CE: Producția de gaze a UE, cu 19% mai mică în primul semestru; România a extras cu 10% mai puțin
Telex » Știri 3 noiembrie 2020
Producţia de gaze a Uniunii Europene a scăzut cu 19% în primul semestru al acestui an, iar cantitatea extrasă în România, al doilea mare producător, s-a diminuat cu 10%, potrivit unui raport al Direcţiei Generale pentru Energie din cadrul Comisiei Europene, informează Agerpres. Astfel, producţia totală a UE a ajuns la 30,5 miliarde de metri cubi, faţă de 37,7 miliarde de metri cubi în prima jumătate a anului trecut.
Olanda, cel mai mare producător de gaze din spaţiul comunitar, a extras 14 miliarde de metri cubi, mai puţin cu 25% faţă de perioada similară din 2019, când a produs 18,7 miliarde de metri cubi.
Aflată pe locul doi, România a avut o producţie de 4,6 miliarde de metri cubi, cu 10 procente mai puţin decât în primul semestru al anului trecut, respectiv 5,1 miliarde de metri cubi.
Pe locul trei, Germania a extras 2,6 miliarde de metri cubi, faţă de 3 miliarde, în prima jumătate din 2019.
În ceea ce priveşte trimestrul al doilea, producţia totală de gaze a UE a fost de 15 miliarde de metri cubi, în scădere cu 14%.
„Producţia în T2 a scăzut în toate ţările mari producătoare de gaze, incluzând Olanda (-16%) şi România (-17%)”, spun autorii raportului.
În trimestrul doi, Olanda a produs 6,8 miliarde de metri cubi şi România a extras 2 miliarde, fiind urmate de Germania (1,3 miliarde) şi Italia (1 miliard).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial