CE: Programul Operațional Regional 2014-2020 pentru România a fost ajustat şi au fost extinse categoriile de beneficiari eligibili
Numărul 34-35, 5-18 sept. 2017 » Fonduri europene
Comisia Europeană (CE) a adoptat propunerea de modificare a Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020 pentru România. „Modificările programului operațional vizează o serie de ajustări tehnice, menite a clarifica aspecte de eligibilitate în cadrul unor axe prioritare, pentru a răspunde mai bine nevoilor beneficiarilor”, a declarat comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu.
- parteneriate între autoritățile publice locale și alte instituții publice, pentru a se implica împreună în proiecte cu finanțare UE;
- cofinanțarea din fonduri europene a unei game mai largi de proiecte care vizează mobilitatea urbană, inclusiv în ceea ce privește introducerea sau reintroducerea mijloacelor de transport public electrice;
- extinderea categoriilor de beneficiari eligibili pentru a accesa fonduri europene, astfel încât, în afara municipalităților, eligibile deja, și alte autorități locale, precum consiliile județene, vor putea gestiona proiecte cu finanțare europeană în domeniul transportului public urban;
- extinderea categoriilor de unități de sănătate eligibile pentru finanțare, asigurând astfel un sistem de asistență medicală de urgență mai bine coordonat.
„Programul Operațional Regional va sprijini și parteneriatele și cooperarea între IMM-uri și organizațiile de transfer tehnologic, permițându-se astfel o mai bună exploatare a rezultatelor cercetărilor științifice prin transformarea lor în produse și servicii care vor putea intra pe piață, generând totodată creștere economică”, a adăugat Corina Crețu.
Având o alocare din Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) de 6.6 miliarde de euro, Programul Operațional Regional (POR) este cel mai vast program din România, acoperind o mare varietate de obiective tematice în domenii-cheie pentru dezvoltarea regională: accesibilitate (infrastructură), competitivitate și inovare, IMM-uri, dezvoltare urbană, eficiență energetică, mobilitate urbană, servicii sociale și de sănătate, educație, cadastru și administrare teritorială. POR fost aprobat de Comisie la 23 iunie 2015.
Cererea de modificare a POR a fost trimisă de autoritățile din România la 23 iunie 2017, având ca scop ajustarea lui și extinderea unor aspecte legate de eligibilitate.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial