MyWIZ - Business în cloud
CE propune transpunerea acordului internațional privind impozitarea minimă a multinaționalelor

CE propune transpunerea acordului internațional privind impozitarea minimă a multinaționalelor

Numărul 48-49, 22 dec. 2021 - 11 ian. 2022  »  Direct de la sursă

Comisia Europeană (CE) a propus o directivă care asigură transpunerea rapidă a acordului internațional privind impozitarea minimă a întreprinderilor multinaționale. Potrivit unui comunicat al CE, citat de Mediafax, propunerea stabilește modul în care principiile ratei efective de impozitare de 15% vor fi aplicate în practică în cadrul UE. Aceasta include un set comun de norme privind modul de calculare a acestei rate efective de impozitare, astfel încât aceasta să fie aplicată în mod corespunzător și consecvent în întreaga UE.

„Normele propuse se vor aplica oricărui grup mare, atât național, cât și internațional, cu o societate-mamă sau o filială situată într-un stat membru al UE. În cazul în care rata efectivă minimă nu este impusă de țara în care își are sediul o societate supusă unui impozit scăzut, statul membru al societății-mamă trebuie să aplice un impozit complementar. Propunerea asigură, de asemenea, impozitarea efectivă în situațiile în care societatea-mamă este situată în afara UE într-o țară cu un nivel scăzut de impozitare care nu aplică norme echivalente”, se arată în comunicat.

Propunerea prevede, de asemenea, anumite excepții. Pentru a reduce impactul asupra grupurilor care desfășoară activități economice reale, întreprinderile vor putea exclude o sumă de venituri egală cu 5% din valoarea activelor corporale și cu 5% din masa salarială. Normele prevăd excluderea unor valori minime ale profitului, pentru a reduce sarcina de asigurare a conformității în situații cu risc scăzut. Aceasta înseamnă că, atunci când profitul și veniturile medii ale unui grup multinațional dintr-o jurisdicție se situează sub anumite praguri minime, venitul respectiv nu este luat în considerare la calcularea ratei.

„În luna octombrie a acestui an, 137 de țări au sprijinit un acord multilateral istoric pentru a transforma impozitarea întreprinderilor la nivel mondial, abordând nedreptățile de lungă durată, dar menținând competitivitatea. Doar două luni mai târziu, facem primul pas pentru a pune capăt uniformizării fiscale la un nivel inferior, care afectează Uniunea Europeană și economiile sale. Directiva pe care o propunem va garanta că noua rată efectivă minimă de impozitare de 15% pentru întreprinderile mari va fi aplicată într-un mod care să fie pe deplin compatibil cu legislația UE. Vom continua cu o a doua directivă în vara viitoare pentru a pune în aplicare celălalt pilon al acordului, privind realocarea drepturilor de impozitare, odată ce convenția multilaterală aferentă va fi semnată”, a declarat Paolo Gentiloni, comisarul european pentru economie.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.