CE: Risc de secetă pe jumătate din teritoriul UE; măsuri extraordinare de gestionare a apei și energiei ar putea fi necesare
Telex » Știri 19 iulie 2022
Aproximativ jumătate din teritoriul Uniunii Europene se confruntă în prezent cu riscul de secetă în urma absenței prelungite a precipitațiilor, a anunțat Comisia Europeană (CE), în timp ce continentul trece printr-un episod neobișnuit de caniculă, relatează AFP, preluată de Agerpres. Circa 46% din teritoriul UE este expus nivelurilor de secetă de „avertisment”, adică înregistrează un deficit important de umiditate în sol, iar 11% este deja în stare de alertă, cu o vegetație și culturi slăbite grav de lipsa apei, precizează Executivul comunitar, pe baza unui raport întocmit de JRC (Joint Research Committee), serviciul de cercetări științifice al CE.
„Franța, România, Spania, Portugalia și Italia vor trebui să facă față probabil unei scăderi a randamentelor agricole”, mai ales pentru culturile de cereale, generată de «stresul hidric și termic»”, subliniază Executivul comunitar.
Germania, Polonia, Ungaria, Slovenia și Croația sunt, de asemenea, vizate, în timp ce în Italia bazinul râului Po „se confruntă cu nivelul de gravitate a secetei cel mai ridicat” în UE, cu o „secetă intensă” declarată în cinci regiuni italiene.
Situația este, de asemenea, dificilă în peninsula iberică, cu „condiții prielnice incendiilor de pădure”, în Spania nivelurile de apă stocate de baraje fiind în prezent la sub 31% din media ultimului deceniu, mai precizează în evaluarea lor experții JRC.
Episoadele de caniculă din iunie și iulie au agravat o situație deja critică, după deficitul grav de precipitații din timpul iernii și al primăverii.
„Debitele râurilor sunt grav afectate în mai multe țări, volumele de apă stocate se epuizează: aceasta ar putea necesita măsuri extraordinare de gestionare a apei și energiei”, avertizează Comisia Europeană.
Producția de energie a centralelor termice și nucleare situate în apropierea unui curs de apă a fost în iunie mult sub media perioadei 2015-2021 în numeroase țări, printre care Italia, Franța și Portugalia.
O scădere asemănătoare s-a înregistrat și pentru energia hidro, din cauza scăderii nivelului apei din baraje în Norvegia, Spania, România, Muntenegru sau Bulgaria, printre alte țări, mai remarcă experții CE.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane