MyWIZ, secretul contabililor de succes
Ce se schimbă în felul în care călătorim în 2020: trenul a redevenit la modă, iar agroturismul este în creştere

Ce se schimbă în felul în care călătorim în 2020: trenul a redevenit la modă, iar agroturismul este în creştere

Numărul 48-49, 17 dec. 2019 - 13 ian. 2020  »  Roza vânturilor

Noile tendințe din industria turistică sugerează că turismul eco va conta mult mai mult, motiv pentru care oamenii vor alege moduri de a călători, destinații și feluri de a se relaxa care să polueze cât mai puțin. În același timp, călătoria cu trenul a revenit la modă, anunță Evening Standard, citat de Mediafax.

Industria turistică se schimbă la față de Anul Nou. Un raport realizat de platforma Pinterest anunță că turismul eco va conta din ce în ce mai mult. „La fel ca multe alte industrii, turismul ajunge într-un punct cheie în ceea ce privește ecologia, deoarece oamenii par să caute să reducă impactul pe care îl au asupra mediului atunci când explorează locuri noi. (…) Pentru unii călători, acest lucru înseamnă monitorizarea impactului asupra mediului. Ei vor alege metode de transport mai curate sau chiar zone apropiate în locul celor care solicită parcurgerea unor distanțe mai lungi. Alții vor evita punctele supraaglomerate sau vor alege destinații turistice mai puțin cunoscute”, se arată în raportul Pinterest.

Documentul evidențiază mai multe tendințele remarcate din partea celor care sunt interesați să călătorească în 2020. Astfel, călătoria cu trenul este la modă din nou, iar Pinterest raportează că acest trend a crescut cu 107%.

Cei care preferă călătoriile ecologice iau în calcul nu doar modul în care ajung la destinație, ci și cum își împachetează bagajele. Vânzările ambalajelor ecologice, cele care au nivelul de poluare zero, și-au atins deja punctul culminant, crescând cu 48%.

Pentru ca totul să fie perfect „curat”, călătoriile ecologice făcute cu bagaje ecologice trebuie să aibă ca punct final orașele ecologice, metropolele care caută modalități inteligente de a-și reduce amprenta de carbon. Orașele ecologice au ajuns la mare căutare, interesul pentru ele crescând anul trecut cu 48%.

Agroturismul este un alt trend aflat în creștere. Fermierii antreprenori invită călătorii să le dea o mână de ajutor, să își creeze propriile produse din lapte natural sau din fructe și legume bio și poate chiar să rămână peste noapte.

Pescuitul pe lac combină două pasiuni, mâncarea și călătoria, iar călătorii anului 2020 vor să prindă singuri pește. Pinterest spune că „pescuitul pe lac” a crescut în căutări cu 274%.

Drumețiile au revenit și ele în ultimii ani. Călătoriile în natură vor fi mult mai căutate în 2020, an ideal pentru cei care iubesc plimbările prin pădure, alpinismul sau scăldatul în izvoare termale.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.