MyWIZ - Business în cloud
CE și Agenția Spațială Europeană au lansat o platformă pentru a monitoriza redresarea verde și durabilă după pandemie

CE și Agenția Spațială Europeană au lansat o platformă pentru a monitoriza redresarea verde și durabilă după pandemie

Telex » Știri 5 iunie 2020  

Comisia Europeană (CE) şi Agenția Spațială Europeană (ESA) au prezentat vineri, 5 iunie a.c.,  o platformă de observare a Pământului pentru „acțiune rapidă în contextul coronavirusului” – denumită „RACE” (Rapid Action Coronavirus Earth), a anunţat Executivul comunitar, într-un comunicat. „Încă de la începutul pandemiei de coronavirus, activitățile spațiale au avut un rol important. Programul Copernicus a fost mobilizat pe deplin din prima zi a acestei crize, pentru a ajuta cetățenii și autoritățile publice din statele membre în această perioadă dificilă. (…) Platforma utilizează date satelitare de observare a Pământului pentru a măsura impactul blocajului cauzat de coronavirus și pentru a monitoriza redresarea în urma eliminării măsurilor restrictive, la nivel local, regional și mondial”, se menţionează în comunicat.

„Instrumentul de observare a Pământului pentru «acțiune rapidă în contextul coronavirusului» reprezintă o dovadă a rezilienței europene. Chiar și în cele mai întunecate perioade, europenii găsesc întotdeauna soluții pentru situațiile cele mai dificile. Platforma, dezvoltată în cooperare cu Agenția Spațială Europeană, este un instrument unic și remarcabil care ne va ajuta nu numai în timpul pandemiei de coronavirus, ci și în multe alte domenii, având în vedere versatilitatea funcțiilor sale, inclusiv pentru a ne atinge obiectivele ecologice”, a declarat comisarul pentru piața internă, Thierry Breton.

Potrivit reprezentanţilor CE, noul instrument monitorizează în special principalii parametri de mediu, precum schimbările de calitate a aerului și a apei, activitățile economice și individuale, inclusiv industria, transporturile, construcțiile, traficul, precum și productivitatea agricolă. În acest scop, platforma combină date de observare de la sateliții Sentinel ai programului Copernicus pe care îi deține UE, cu ajutorul unor noi instrumente digitale, precum inteligența artificială și analiza datelor.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.