Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
CE stabilește obiective mai ambițioase în materie de climă și propune o reducere cu 55% a emisiilor până în 2030

CE stabilește obiective mai ambițioase în materie de climă și propune o reducere cu 55% a emisiilor până în 2030

Numărul 37-38, 22 sept.-5 oct. 2020  »  Direct de la sursă

Comisia Europeană (CE) a prezentat planul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră din UE cu cel puțin 55% până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990. „Acest nivel de ambiție pentru următorul deceniu va plasa UE pe o cale echilibrată către atingerea neutralității climatice până în 2050. Noul obiectiv se bazează pe o evaluare cuprinzătoare a impactului atât la nivel social și economic, cât și la nivelul mediului. Evaluarea demonstrează că acest demers este realist și fezabil”, precizează Executivul comunitar, într-un comunicat. Astfel, CE a prezentat o modificare a propunerii de lege europeană a climei, pentru a include obiectivul de reducere a emisiilor cu cel puțin 55% până în 2030 ca etapă preliminară către atingerea obiectivului de neutralitate climatică până în 2050. De asemenea, a invitat Parlamentul și Consiliul să confirme acest obiectiv de 55% drept noua contribuție stabilită la nivel național (CSN) a UE în temeiul Acordului de la Paris și să îl transmită CCONUSC (Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice) până la sfârșitul acestui an. Totodată, Executivul comunitar a definit propunerile legislative care urmează să fie prezentate până în iunie 2021 pentru a pune în aplicare noul obiectiv, inclusiv: revizuirea și extinderea sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii; adaptarea Regulamentului privind partajarea eforturilor și a cadrului privind emisiile aferente exploatării terenurilor; consolidarea eficienței energetice și a politicilor în materie de energie din surse regenerabile și consolidarea standardelor privind emisiile de CO2 pentru vehiculele rutiere.

În paralel cu Planul privind obiectivele climatice pentru 2030 și cu evaluarea impactului aferentă acestuia, Comisia a adoptat și o evaluare a planurilor naționale ale statelor membre privind energia și clima pentru perioada 2021-2030. Evaluarea arată că UE este pe drumul cel bun pentru a-și depăși obiectivul actual de reducere a emisiilor, care este de cel puțin 40% până în 2030, în special datorită progreselor în curs legate de utilizarea energiei din surse regenerabile în întreaga Europă. Pentru a atinge noul obiectiv de 55%, UE va trebui să sporească eficiența energetică și ponderea energiei din surse regenerabile. Acest aspect va face acum obiectul unor consultări și analize suplimentare înainte de prezentarea de către Comisie a propunerilor legislative în iunie 2021.

Noul obiectiv climatic pentru 2030 va contribui la orientarea redresării economice a Europei în urma pandemiei de COVID-19. Acesta va stimula investițiile într-o economie eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, promovând inovarea în domeniul tehnologiei curate, stimulând competitivitatea și creând locuri de muncă verzi. Statele membre pot utiliza fondul pentru redresare NextGenerationEU, în valoare de 750 de miliarde euro, și următorul buget pe termen lung al UE pentru a realiza aceste investiții în tranziția verde. Pentru a sprijini investițiile necesare, Comisia a adoptat și o serie de norme privind un nou mecanism al UE de finanțare a energiei din surse regenerabile, pentru a le permite statelor membre să colaboreze mai ușor pentru finanțarea și implementarea proiectelor în domeniul energiei din surse regenerabile.

Context. Un obiectiv mai ambițios al UE de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 a fost anunțat pentru prima dată în orientările politice ale președintelui CE, Ursula von der Leyen, din iulie 2019, în conformitate cu obiectivul Acordului de la Paris de menținere a creșterii temperaturii globale cu mult sub 2°C și de continuare a eforturilor de menținere a acesteia la 1,5°C.

În evaluarea impactului publicată anterior și pe baza unui amplu proces de consultare desfășurat în cursul anului trecut, Comisia a examinat în detaliu efectele asupra economiei UE, a societății și a mediului ale reducerii emisiilor cu 50 până la 55% până în 2030, în comparație cu nivelurile din 1990. Evaluarea impactului a analizat cu atenție combinația de instrumente de politică disponibile și modul în care fiecare sector economic poate contribui la atingerea acestor obiective. S-a ajuns la concluzia că o cale echilibrată, realistă și prudentă către neutralitatea climatică până în 2050 necesită un obiectiv de reducere a emisiilor cu cel puțin 55% până în 2030.

Realizarea obiectivului de reducere cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră va necesita acțiuni în toate sectoarele economiei. O tranziție neutră din punct de vedere climatic poate fi realizată doar cu contribuția tuturor. Emisiile de CO2 provenite din arderea combustibililor fosili constituie principala sursă de emisii de gaze cu efect de seră din UE. Împreună cu emisiile fugitive de gaze, altele decât CO2, din sistemul energetic, acestea reprezintă puțin peste 75% din emisiile de gaze cu efect de seră din UE. Acest lucru subliniază rolul central al sistemului energetic în tranziția către o economie neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei. Clădirile și transporturile sunt, împreună cu industria, principalii consumatori de energie și sursele cele mai importante de emisii. Decarbonizarea, atât a ofertei, cât și a cererii de energie, este esențială pentru atingerea neutralității climatice.

Evaluarea planurilor naționale ale statelor membre privind energia și clima arată că acestea își accelerează tranziția energetică și climatică. Aceasta indică faptul că ponderea energiei din surse regenerabile în UE ar putea ajunge la 33,7% până în 2030, depășind obiectivul actual de cel puțin 32%. În ceea ce privește eficiența energetică, există în continuare un decalaj în ceea ce privește nivelul de ambiție: 2,8% pentru consumul de energie primară și 3,1% pentru consumul final de energie, în comparație cu obiectivul de cel puțin 32,5%. Pentru a remedia acest decalaj, Comisia va lua măsuri, în special prin intermediul viitoarei inițiative privind „valul de renovări”, precum și prin reexaminarea și posibila revizuire a Directivei privind eficiența energetică, precum și prin orientări privind aplicarea principiului „eficiența energetică pe primul loc”. Evaluarea la nivelul UE a planurilor naționale integrate privind energia și clima, publicată anterior, va fi completată în octombrie prin evaluări individuale ale statelor membre, în cadrul raportului privind starea uniunii energetice.

Comisia va începe acum să pregătească propuneri legislative detaliate cu privire la modul de realizare a acestui nou obiectiv și va revizui toate instrumentele relevante de politică în domeniul climei și al energiei care contribuie la realizarea obiectivului de reducere a emisiilor, în vederea formulării unor propuneri adecvate până în iunie 2021.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.