Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
CE: Țările UE trebuie să reutilizeze apele uzate, din cauza secetei

CE: Țările UE trebuie să reutilizeze apele uzate, din cauza secetei

Telex » Știri 4 august 2022  

Penuria de apă și stresul hidric vor afecta probabil jumătate dintre bazinele hidrografice ale UE până în 2030 și statele membre trebuie să învețe să reutilizeze apele uzate tratate, a avertizat Comisia Europeană, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Resursele de apă dulce sunt rare (...). Este datoria noastră să încetăm să risipim apa și să utilizăm această resursă mai eficient”, a subliniat comisarul pentru mediu Virginijus Sinkevicius în recomandările sale către statele membre pentru reutilizarea apei în sectorul agricol. Peste 40.000 de milioane de metri cubi de apă sunt tratate în fiecare an în UE, dar numai 964 de milioane de metri cubi sunt reutilizate, potrivit datelor furnizate de Comisia Europeană (CE).

Reutilizarea apei este practicată în mod curent și cu succes în mai multe state membre ale UE, precum și în Israel, California, Australia și Singapore, precizează CE. Franța este dată ca exemplu, cu 7,7 milioane de metri cubi de ape uzate tratate reutilizate în fiecare an.

„Dar această practică este până acum folosită sub potențialul său în UE”, deplânge Executivul european.

Absența cadrului de susținere pentru reutilizarea apelor și puținele informații deținute de public privind avantajele acestei tehnologii sunt două obstacole majore care împiedică o răspândire mai largă a acestei practici în rândul celor 27 de state membre, a subliniat acesta.

Stimulente legislative și financiare mai puternice ar putea ajuta Europa să reutilizeze peste 6 miliarde de metri cubi de apă în fiecare an până în 2025, preconizează Executivul comunitar.

Penuria de apă afectează până în prezent 11% din populația UE și 17% din teritoriul său, dar situația este mai îngrijorătoare în jurul Mediteranei, unde circa 50% din populație trăiește sub un stres hidric constant în timpul verii.

Secetele și penuriile de apă riscă să devină din ce în ce mai frecvente și mai grave pe viitor, insistă Comisia Europeană în avertismentul ei. Ele afectează agricultura, turismul și industria și pot avea un impact enorm asupra mediului. Întrucât există prea puțină apă în râuri și lacuri, zonele umede seacă, iar apa sărată se poate infiltra în resursele de apă subterană.

UE a adoptat o reglementare privind reutilizarea apei, aplicabilă din iunie 2023. Comisia Europeană a propus, în plus, revizuirea legislației europene privind emisiile industriale și privind tratarea apelor urbane uzate pentru a încuraja reutilizarea apei.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.