Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Cea mai mare încredere în moneda euro din istorie: trei din patru cetăţeni consideră că moneda unică este benefică pentru UE

Cea mai mare încredere în moneda euro din istorie: trei din patru cetăţeni consideră că moneda unică este benefică pentru UE

Numărul 46, 3-9 dec. 2019  »  Roza vânturilor

Potrivit rezultatelor celui mai recent sondaj Eurobarometru privind zona euro, 76% dintre respondenți consideră că moneda unică este benefică pentru UE. Acesta este cel mai important sprijin de la introducerea monedelor și bancnotelor euro în 2002, în creștere cu 2 puncte procentuale față de nivelurile record înregistrate deja anul trecut. „De asemenea, o majoritate de 65% dintre cetățeni din zona euro consideră că moneda euro este benefică pentru propria lor țară: aceasta este, de asemenea, cea mai mare cifră înregistrată până acum. Moneda comună este susținută de majoritatea cetățenilor din toate cele 19 state membre ale zonei euro”, se precizează într-un comunicat al Executivului comunitar. „După aproape 28 de ani de la semnarea Tratatului de la Maastricht, rămân convins că aceasta a fost semnătura mea cea mai importantă. Moneda euro, introdusă acum 20 de ani, a devenit un simbol al unității, al suveranității și al stabilității. Am depus eforturi susținute în ultimii cinci ani pentru ca Europa să depășească criza, pentru a garanta faptul că locurile de muncă, creșterea și investițiile aduc beneficii tuturor europenilor și pentru a consolida și mai mult uniunea economică și monetară europeană. Dat fiind că moneda euro și cu mine, suntem ultimii supraviețuitori ai Tratatului de la Maastricht, mă bucur să văd acest sprijin record pentru moneda noastră unică în ultimele zile ale mandatului meu ca președinte al Comisiei Europene. Moneda euro reprezintă rezultatul unui efort îndelungat și este unul dintre cele mai bune atuuri ale Europei pentru viitor. Trebuie să ne asigurăm că va continua să ofere prosperitate și protecție cetățenilor noștri”, a declarat Jean-Claude Juncker, fostul președinte al Comisiei Europene, al cărui mandat s-a încheiat la 30 noiembrie.  

340 milioane de europeni din 19 state membre folosesc moneda euro

Deși este încă o monedă tânără, euro a împlinit 20 de ani anul acesta. Cu toate acestea, europenii sunt conștienți de beneficiile practice pe care le-a adus în viața lor de zi cu zi. Patru din cinci respondenți consideră că moneda euro a facilitat activitățile comerciale transfrontaliere, compararea prețurilor și cumpărăturile în alte țări, inclusiv online. De asemenea, o majoritate absolută consideră că moneda euro a facilitat călătoriile și a contribuit la scăderea prețurilor acestora.

Moneda euro înseamnă mai mult decât monedele și bancnotele din buzunarele noastre: ea este un simbol al unității Europei și al forței sale în lume. În prezent, 340 de milioane de europeni din 19 state membre folosesc moneda euro. „Ea a adus beneficii tangibile tuturor: prețuri stabile, costuri mai mici ale tranzacțiilor, economii protejate, piețe mai transparente și mai competitive, intensificarea comerțului, facilitarea călătoriilor și standarde de viață mai ridicate. Aproximativ 60 de țări din întreaga lume își leagă, într-un fel sau altul, monedele lor de moneda euro”, se menţionează în comunicatul Comisiei Europene.

Majoritatea europenilor sunt în favoarea retragerii monedelor de 1 și 2 cenți

În ceea ce privește coordonarea politicii economice, inclusiv a politicilor bugetare, 69% dintre europeni consideră că este necesară o coordonare sporită în zona euro, în timp ce doar 7% ar dori reducerea cooperării. De asemenea, 80% dintre cetățeni continuă să sprijine reformele economice menite să îmbunătățească performanțele economiilor naționale. Acest lucru se reflectă, de asemenea, în rezultatele naționale, cu o majoritate clară în toate țările din zona euro.

O majoritate de 65% dintre respondenți s-a declarat în favoarea retragerii monedelor incomode de 1 și 2 cenți prin rotunjirea obligatorie la cei mai apropiați cinci cenți a prețului final al cumpărăturilor în magazine și supermarketuri. O majoritate absolută sprijină această idee în 16 dintre cele 19 țări din zona euro.

Pentru realizarea acestui Eurobarometru au fost intervievaţi aproximativ 17.500 de respondenți din cele 19 țări din zona euro. (Al.R.)

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.