Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Cea mai veche centrală nucleară din Europa va fi închisă în 2033

Cea mai veche centrală nucleară din Europa va fi închisă în 2033

Numărul 49, 11-17 dec. 2024  »  Lumea în care trăim

Centrala nucleară de la Beznau, Elveția, cea mai veche din Europa și una din cele mai vechi din lume, va înceta să funcționeze în 2033, a anunțat grupul energetic Axpo, firma care exploatează această centrală, chiar dacă Greenpeace a cerut oprirea imediată a acestei centrale, transmite AFP, preluată de Agerpres. Centrala nucleară de la Beznau, este racordată la rețea din 1969, și va continua „până în 2033”, a informat Axpo într-un comunicat de presă. „Securitatea a fost prioritatea absolută în toate analizeze”, a adăugat grupul energetic.

Elvețienii au aprobat, prin referendum, în 2017 renunțarea treptată la energia nucleară, care este responsabilă pentru 29% din producția de electricitate la nivel național, prin adoptarea unei legi care interzice construcția de noi centrale nucleare. Această lege a fost rezultatul unui lung proces demarat după catastrofa nucleară de la Fukushima, Japonia, din luna martie 2011.

Cele cinci reactoare nucleare care mai există în Elveția vor continua să funcționeze, atât timp cât vor rămâne sigure. Cu toate acestea, organizațiile pentru protecția mediului cer de mai mulți ani închiderea celor două reactoare de la Beznau.

Unitatea Beznau 1, pusă în serviciu în anul 1969, va înceta să funcționeze în 2033, în timp ce unitatea Beznau 2, conectată la rețea din 1971, își va închide porțile cu un an mai devreme, în 2032, a precizat Axpo. Aceste unități „vor fi scoase ulterior din serviciu și dezmembrate”, a adăugat grupul energetic.

Axpo va investi o sumă de 350 milioane de franci elvețieni (376 milioane de euro) pentru a garanta exploatarea centralei până în 2033. De la punerea sa în serviciu a centralei de la Beznau, grupul energetic Axpo a investit peste 2,5 miliarde de franci în îmbunătățirea și modernizarea centralei.

În perioada următoare, Elveția speră să se alăture unui club foarte restrâns de țări capabile să depoziteze deșeurile nucleare în subteran. O locație din nordul Elveției, aproape de frontiera cu Germania, a fost aleasă în 2022 dar nu a primit încă undă verde din partea autorităților. Potrivit calendarului actual, guvernul federal se va pronunța asupra cererii în 2029 și Parlamentul de la Berna în 2030, pentru ca ulterior să aibă loc un referendum.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.