Cea mai veche lucrare de artă din lume, din urmă cu 44.000 de ani, într-o peșteră din Indonezia
Numărul 48-49, 17 dec. 2019 - 13 ian. 2020 » Roza vânturilor
O pictură rupestră prezentând o scenă de vânătoare, descoperită în Indonezia, ce datează din urmă cu 44.000 de ani și indică existența unei culturi artistice avansate, ar putea fi cea mai veche lucrare figurativă din lume, potrivit unui nou studiu citat de liberation.fr, informează Mediafax. Descoperită în urmă cu doi ani pe Insula Sulawesi, pictura cu o lățime de 4,5 metri, aflată într-o stare avansată de degradare, arată mai multe animale sălbatice urmărite de vânători înarmați cu ceea ce par a fi funii și sulițe, susțin autorii studiului publicat în revista Nature.
Folosind tehnologia pentru datare, cercetătorii de la Universitatea Griffith din Australia au declarat că a fost confirmat faptul că pictura din peșteră este veche de cel puțin 43.900 de ani, respectiv din Paleoliticul superior.
„Scena de vânătoare pare a fi, din câte ne dăm seama, cea mai veche lucrare de artă figurativă și reprezentare grafică a unei povești din lume”, au spus cercetătorii.
Anterior, cea mai veche astfel de lucrare era reprezentarea unui animal descoperită într-o peșteră din insula indoneziană Borneo. Cercetătorii au stabilit că aceasta are o vechime de 40.000 de ani.
Foarte mulți ani, s-a crezut că picturile rupestre au apărut inițial în Europa, dare descoperirile din Indonezia au contrazis această teorie.
Până în prezent, au fost descoperite cel puțin 242 de peșteri numai pe insula Sulawesi și noi astfel de situri sunt descoperite anual, spun cercetătorii.
Pictura nou descoperită sugerează, spun cercetătorii, că, în urmă cu 44.000 de ani, trăia pe acea insulă un popor foarte avansat din punct de vedere artistic, cu folclor, mituri religioase și credințe spirituale. „Poate fi considerată cea mai veche dovadă pentru comunicarea unei povești în arta paleolitică”, spun cercetătorii. „Este extrem de important, având în vedere că abilitatea de a inventa povești ar fi etapa ultimă și crucială în evoluția istorică a limbajului uman și dezvoltarea tiparelor cognitive moderne”, mai spun aceștia.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice