MyWIZ, secretul contabililor de succes
CECCAR a fost reprezentat la nivelul cel mai înalt la cea de-a IX-a ediție a Conferinței Ziua Profesiilor Liberale din România

CECCAR a fost reprezentat la nivelul cel mai înalt la cea de-a IX-a ediție a Conferinței Ziua Profesiilor Liberale din România

Numărul 32, 8-14 noiembrie 2016  »  Agenda CECCAR

Vineri, 4 noiembrie a.c., Uniunea Profesiilor Liberale din România (UPLR) a organizat cea de-a IX-a ediție a Conferinței Ziua Profesiilor Liberale din România, cu tema Vocația antreprenorială a profesioniștilor liberali. La eveniment au luat parte reprezentanți ai asociațiilor de profesii liberale, ai unor autorități publice, instituții și organizații relevante pe plan național și internațional. Președintele CECCAR, prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova, și directorul general, lect. univ. dr. Florin Dobre, au participat la conferință. Intervenția la dezbateri a președintelui Corpului a fost urmărită cu deosebit interes de cei prezenți. Tema abordată – Antreprenoriatul în profesia contabilă – a inclus aprecieri conceptuale și elemente definitorii ale practicii, toate subsumate intereselor reciproce ale prestatorului și beneficiarului de servicii. Un loc important în alocuțiune l-au ocupat referirile la procesele de reglementare și de dereglementare, astfel încât principiile și directivele UE să fie puse în aplicare potrivit condițiilor specifice ale fiecărei țări și ale fiecărei profesii. În acest context, s-a referit la mobilitatea profesiilor liberale, sub impactul riscurilor determinate de creșterea rolului factorului competitiv, subliniind necesitatea de a se asigura protecția necesară față de practicile concurențiale neloiale. Totodată, a relevat efectul noilor tehnologii asupra profesiei contabile și, în general, asupra profesiilor liberale. De aici decurg o serie de noi cerințe pentru procesul educațional, odată cu cunoștințele la zi fiind necesară o adaptare la noile modele de business. Se impune o mai bună valorificare a activelor intangibile, astfel încât, prin îmbogățirea bazei de cunoștințe, de competențe și abilități, să se pună un accent tot mai mare pe componentele etice ale profesiilor liberale.

În circumstanțele actuale și potrivit tendințelor care se vor afirma mai puternic în viitor, expertul contabil – el însuși, în multe situații, antreprenor - devine, într-o măsură tot mai mare, un consilier de neînlocuit al managerului, un coparticipant la actul decizional la nivelul firmelor. Lucrul în echipă reprezintă un factor esențial în obținerea performanțelor profesionale.

La conferință și-au expus punctele de vedere, printre alții, Emilian Radu, președintele Uniunii Profesiilor Liberale din România, Adrian Vascu, prim-vicepreședinte al UPLR, Gabriel Radu, vicepreședinte al UPLR, Florin Jianu, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), Florian Costache, președintele Consiliului Economic și Social, Vasile Iuga, Senior Advisor PwC. Vorbitorii s-au referit la căile și mijloacele de obținere a unei creșteri economice sustenabile, inclusiv prin sprijinirea capitalului autohton, perfecționarea legislației, orientarea procesului educațional potrivit cerințelor pieței muncii, cu accent pe formarea și încurajarea spiritului antreprenorial, pe asigurarea resurselor umane și financiare în vederea promovării intereselor tuturor celor care prestează servicii specifice profesiilor liberale.

În cadrul conferinței au fost prezentate mesaje din partea unor instituții europene și a unor organizații ale profesiilor liberale la nivel continental și mondial. (Al.R.)

CECCAR a fost reprezentat la nivelul cel mai înalt la cea de-a IX-a ediție a Conferinței „Ziua Profesiilor Liberale din România”



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.