CECCAR Brăila: Spețe întâlnite în activitatea profesională, discutate de experți contabili și contabili autorizați cu reprezentanți ai AJFP
Numărul 25-26, 27 iun. - 9 iul. 2024 » Agenda CECCAR
CECCAR Filiala Brăila, în parteneriat cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP), a organizat, la 19 iunie a.c., o masă rotundă cu tema Aspecte punctuale, problemele cu care se confruntă profesioniștii contabili, spețe întâlnite în activitatea profesională. Iuliana Panaitescu, președintele CECCAR Brăila, Cornel Iscu, coordonatorul filialei, precum și membri ai Consiliului filialei au fost alături de profesioniștii contabili la întâlnirea organizată în sistem hibrid.
Din partea AJFP au participat la eveniment Mihaela Ciorășteanu, șef administrație, Nicoleta Ciobanu, șef administrație adjunct colectare, și Mariana Lozneanu, șef Birou asistență pentru contribuabili, ce au prezentat membrilor CECCAR aspecte legislative cu aplicabilitate generală în activitatea agenților economic: sistemul e-Factura, sistemul RO e-Transport, declarația SAF-T. În plus, au fost aduse clarificări privind completarea și declararea veniturilor în Declarația unică și a plății contibuției de sănătate. Alte teme importante discutate au vizat gestionarea Declarației de trezorerie, înțelegerea noilor reglementări fiscale pentru bunurile de lux și procedurile pentru rectificările declarațiilor fiscale. S-au abordat, de asemenea, aspecte privind noile regimuri fiscale pentru 2024, care afectează veniturile din vânzarea proprietăților de către dezvoltatorii imobiliari persoane fizice, și tranziția de la microîntreprindere la sistemul pe profit, inclusiv modalitățile de recuperare a pierderilor fiscale.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial