CECCAR Brașov: Aspecte de interes pentru profesioniștii contabili, analizate împreună cu reprezentanți ai AJFP
Numărul 21, 11-17 iunie 2019 » Agenda CECCAR
La finalul lunii mai, Filiala CECCAR Brașov a găzduit o întâlnire de lucru a profesioniștilor contabili cu reprezentanți ai Administrației Județene a Finanțelor Publice, prilej cu care au fost discutate mai multe aspecte de interes din activitatea curentă a experților contabili și contabililor autorizați.
„La întâlnire au fost prezentate de către reprezentanții AJFP deficiențele frecvent constatate de organele de control în practica de zi cu zi. Totodată, au fost puse în discuție și spețe uzuale semnalate de către agenți economici Serviciului de asistență contribuabili și modalitățile de rezolvare. Întâlnirea a fost interactivă, iar membrii filialei au mulțumit celor cinci reprezentanți ai AJFP pentru răspunsurile oferite”, a precizat ec. Cornelia Deleanu, directorul executiv al filialei Corpului.
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc