CECCAR Călărași: Noi acte normative cu incidență în fiscalitate
Numărul 15-16, 25 aprilie - 8 mai 2017 » Agenda CECCAR
Membrii Filialei CECCAR Călărași pot participa miercuri, 10 mai a.c., începând cu ora 14.30, la seminarul gratuit cu tema Noi acte normative cu incidență în fiscalitate. Camelia Malama, vicepreședinte al Consiliului Superior al CECCAR, și Ioana Bogdanoff, din partea Administrației Județene a Finanțelor Publice Călărași – Asistență contribuabili, vor dezbate, împreună cu participanții la seminar, aspecte privind noutățile legislative din domeniul fiscal.
Pentru detalii suplimentare vă puteți adresa Filialei CECCAR Călărași.
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc