CECCAR Constanța: Dezbateri cu reprezentanți ai DGRFP
Numărul 15-16, 25 aprilie - 8 mai 2017 » Agenda CECCAR
Profesioniști contabili din Constanța au participat recent la o masă rotundă cu reprezentanți ai Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice (DGRFP), prilej cu care au dezbătut principalele noutăți legislative ce implică activitatea pe care o desfășoară.
Peste 70 de membri ai Filialei CECCAR Constanța, experți contabili și contabili autorizați, au analizat modificările Codului fiscal aplicabile de la începutul acestui an, aspecte legate de întocmirea situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici, precum și aspecte referitoare la impozitul pe dividende.
Cu acest prilej, reprezentanții DGRFP Galați – Chirata Lascu, consilier superior în cadrul Biroului contribuabili mijlocii, Doina Cazacu, inspector principal al Serviciului contribuabili, și Adela Dalamitra, inspector în cadrul Compartimentului vector fiscal, AJFP Constanța – au susținut prezentări profesionale referitoare la prevederile Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific și categoriile de entități obligate să aplice acest impozit.
Discuțiile reuniunii amintite, la care a fost prezentă și conducerea filialei, Gheorghe Ivașcu – președinte, și Vasile Buzoescu – director executiv, au vizat și clarificarea unor aspecte privind modalitățile de aplicare corectă a prevederilor legale în activitatea financiar-contabilă.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial