CECCAR Constanța: Facilitățile fiscale instituite prin Ordonanța Guvernului nr. 6/2019, discutate de membrii filialei cu specialiști ai AJFP
Numărul 42, 5-11 nov. 2019 » Agenda CECCAR
În data de 29 octombrie a.c., 60 experți contabili și contabili autorizați din județul Constanta au participat la o masă rotundă organizată de filiala CECCAR în colaborare cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP), la întâlnire fiind abordate îndeosebi chestiuni de interes ale Codului fiscal cu aplicabilitate în activitatea agenților economici.
La reuniunea profesională a luat parte și directorul executiv al filialei, Vasile Buzoescu, iar AJFP a fost reprezentată de Doina Cazacu, consilier superior în cadrul Biroului asistență contribuabili.
Reprezentantul AJFP Constanța a prezentat profesioniștilor contabili și facilitățile fiscale instituite prin Ordonanța Guvernului nr. 6/2019, ultima parte a întâlnirii fiind alocată intervențiilor, întrebărilor și discuțiilor pe marginea temelor abordate. La finele acestei luni, în data de 27 noiembrie, este programată o nouă întâlnire de lucru a membrilor filialei cu specialiști ai AJFP, tema principală a evenimentului ce va avea loc la sediul filialei CECCAR fiind noutățile legislative fiscale.
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru